Mircea Stefanescu - Procesul.

January 14, 2018 | Author: soricelus | Category: N/A
Share Embed Donate


Short Description

Mircea Stefanescu - Procesul....

Description

(fomedieînôtabloiiri

deMireeaStefănetfii

www.cimec.ro

Reporterul Caion Muza (personaj mut) Caragiale Delavrancea Un picolo „Amicul" Lâche Mache Stoenescu Femeia în dilemă Dragomir Anca Stefan Maria Primul jurat Juratul II Juratul III Juratul IV Juratul V Juratul VI Şase juraţi figuranţi (facultativ) Avocatul apărării

www.cimec.ro

T

A B L O U L

1

E luminată numai partca din fată a scenei.

(Apare Reporterai şi se adresează publicului.) REPORTERUL : ...Onorată opinie publiée ! In calitatea mea de reporter al întîmplărilor de tot felul, e firesc să ma adresez şi azi tot tie, cu care m ă tutuiesc de cînd lumea şi cu care am o permanenta legătură spirituală. Fiindcă tot ce se întimplă, sau nu se întîmplă, în acest năzdrâvan Bucureşti al anului 1902, intră prin gura mea în urechile tale şi, din urechile taie, se întoarce înflorit ;pa gura ta, care nu ounoaşte, sărmana, nici frînă, nici odihnă... (Şi — dacă-mi dai voie să fac o paranteză — tot e bine că, din două urechi, iese pe o singură gură... căci ce ne făceam dacă mama Natura a r fi fost denaturată şi ţi-ar fi dăruit o singură ureche şi doua guri. care să înflorească, fiecare după fantezia ei, ce i-a fost vestit urechea ?...) Ştiu, iubită gură a lumii, că, lacomă de zvonuri, aştepţi de la mine tot ce este nou... cît mai nou... dacă se poate şi un fapt care nu s-a născut încă, d a r pe care eu să-1 simt că se plămădeşte undeva... (miroase aerul) undeva... Da, mirosul nu mă lînseală nici de data asta. (Se apropie şi mai mult de rampă şi vorbeşte confidential.) Cred că se pregatesté ceva senzaţional în lumea literaţilor noştri. Cred că se ascut în umbră armele împotriva unui

om care, la ora asta, nici nu poate bànui ce-1 aşteaptă... Cine e agresorul şi cine e omul ? li voi ruga să iasâ, pe rînd, din ceaţa în care se urzeşte viitorul. (Se retrace un pas de la linia centrale a scenei şi bate din palme. Luminat de reflector, Caion se desprinde din fundalul neutru şi înainteazâ pînă la rampa, în timp ce Reporterul anunţă.) Agresorul : Constantin Al. Ionescu ! (Nu interesează identitatea fizică a lui Caion, pe care de altfel nici n-o cunoaştem ; il prezentăm simbolic ca pe un neisprăvit ambiţios, invidios si trufas ; nu strică să fie puţin gîngav : procedeul foloseşte aid ca să arate mai bine în ce limbnc se poate ascunde puterea calomniei.) CAION (jignit) : Vă rog sa nu m ă mai prezentaţi sub numele necunoscut al tatălui meu. (Trufaş, ridicîndu-se cît poate pe vîrful ghetelor, pentru a părea mai mare.) Eu semnez CAION ! REPORTERUL : A, scuzaţi. (Publicului.) Vă prezint pe domnul Caion, în vîrstă... CAION : Ce importanţă are, cînd „pentr-un suflet mare, valoarea nu aşteaptă ca vîrsta s-o màsoare" ! (Reporterul i-a primit declamaţia cu gura câscată.) în oiice caz, précoce ! REPORTERUL (recules): A, da, ca

www.cimec.ro

REPORTERUL : Or, probabil că dumneavoastră nu eraţi chiar turbat, ci doar inspirât. CAION (i se luminează faţa) : O, da ! REPORTERUL : Puteţi să ne citaţd şi nouă măcar un fragment din poema respectivă ? CAION (i s-au uscat lacrimile ; lacom) : V-o récit toată !

Don Rodrigo... şi, în plus, redactor... CAION (se îritinde în sus cît poate) : PRIM-redactor al „Revistei literare"... REPORTERUL : De sub direcţia lui Th. M. Stoenescu. CAION (pufneşte dispreţuitor) : De forma... Eu conduc revista şi fac ce vreau ! Căci „pentr-un suflet mare, valoarea nu as..." REPORTERUL : Da, am reţinut : précoce ! Tocmai de aceea, despre ce ne-aţi putea spune cîteva cuvinte, pentru ca opinia publică să vă preţuiască aşa cum se cuvine ? CAION (ritos) : Despre personalitatea mea ! (Face un efort si mai mare ca să para mai înalt.) REPORTERUL : O, pardon... îmi daţi voie să vă complétez puţin personalitatea. (Bate din palme şi apare, pe un près rulant — ar fi de dorit printr-o trapă —, baza mai lată a unui soclu de statuie. Cu un gest, îl invita pe Caion să urce.) E locul dumneavoastră rezervat. CAION (ducînd doua degete la paierie, se urcà pe soclu. îşi ia o poză şi mai trufaşă, care va contrasta, dupa primele replici, cu tonul Unguitor) : Acum, mă puteţi intervieva. REPORTERUL: E adevărat, domnule Caion, ca, în ultimul timp, una dintre feţele... sau, pardon, SUPRAfetele multiplei dumneavoastră personalităţi, v-a fost jignită ? Şi de cine ? CAION : Am fost grav jignit de acel analfabet, care nu-si poate dovedi niai mult de patru clase gimnaziale şi care are totuşi îndrăzneala să conducă revista „Moftul Romîn"... REPORTERUL : ...unde parocîiază pe poeţii decadenţi... CAION : ...şi unde şina bătut joc de o poemă a mea în proză (strigînd printre lacrimi) în care cîntam părul iubitei mêle ! ! ! REPORTERUL (falsă indignare) : Cum !... şi nu v-a publicat-o ? CAION (urlet de fiară rănită) : Ba daaa ! Dar cum !... (Pe ton plîngàreţ, aproape ingenuu.) Dupa ce mă prezintă cititorilor sub titlul „Un frizer-poet şi o damă care trebuie să se scarpine-n cap" ca pe un poet „lirico-decadento - simbolisto - misticocapilaro-secesionist"... îmi spune că sînt „turbat de impresia stupefiantă ce mi-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc." (Hohot de plîns.) Et caetera !

(Se aud voci, din diferite puncte aie scenei : Nu ! Nu ! Nu ! Nu !) REPORTERUL : E glasul opinied publiée, care vă invită să-i prezentaţi doar două-trei mostre din inspiraţia dumneavoastră. (îi face semn să înceapă.) CAION (se înalţă pe vîrfuri şi anunţă titlul) : Capul ei ! Părul aceleia care... (Vrea să se mai înalţe, nu poate, se uită la Reporter.) (Reporterul se apropie de baza soclului şi apasâ cu piciorul pe o pédala laterală, care face să funcţioneze soclul ca scaunele bărbierilor. Astfel, partea mobilă a soclului, pe care stă Caion cu picioarele, se ridică şi putem citi pe faţa ei, în litere mari de aur : CAION.) CAION (coboară, citeşte şi, cu un gest de autoadmiraţie, se descoperă în faţa numelui său ; apoi se acopera, îşi reia locul pe soclu şi, trufaş şi inspirât, récita) : „în fiLacăra adormită a părului ei resfirat, pluteşte patima sufletului meu bolnav". (într-o parte a scenei se lumineazà fiinţa iubitei cîntate, cu par de lungi flacări despletite şi răvăşite. Caion o priveşte extaziat ; ea îl priveşte disperatà.) „Poezia astrală a uned lumi divine se iafiă cuprinsă în părul ei înflăcărat". (Din părul iubitei, care, sătulă pînă în gît, îl roagà sa tacà, ies scîntei.) „Şi aş vrea să ma sting sub mireasma crepusculară a părului ei, să ma sting de dragoste"... (Ea se roagà cerului să-i împlinească dorinţa.) „Şi e o tntreagă lume, o lume plină de farmec, în părul ei sublim, haos profund"... (Trecere bruscă de ton.) Şi-ai citit ce spune analfabetul despre această lume din părul ei înmiresmat ? REPORTERUL : Da. „De atîta lume în capul dumneaei — ţiu mainte fraza din «Moftul Romîn» — tare trebuie să se scarpine iubita dumitale. De ce nu-i dai mai bine şi niţică alifie calmantă, pe lîngă atîta iritanta proză ?"

18

www.cimec.ro

PROCESUL

(Scărpinîndu-se frenetic în cap, iubita evocată dispare, fugind în întuneric.) CAION (privind in urma ei) : Aşa m-a părăsit... Numai sub biciul zeflemelei, o muză a putut să piece, scărpinîndu-se, din viaţa unui poet ! Ah, cît îl urăsc pe acest pretins scriitor şi cît îl înţeleg pe Dimitrie Sturdza că 1-a respins de la premiul Academiei, pentru motive de imoralitate şi tendinţă antmaţională ! Ce avertisment ne-a dat noua, generaţiei tinere, împotriva acestui defăimător al societăţii romîneşti ! îl distrug ! REPORTERUL : Tocmai : cafeneaua vorbeste că aţi fi descoperit că piesa lui, „Năpasta", este plagiată... CAION : Da, am descoperit plagiatul şi-1 voi denunţa opiniei publiée ! REPORTERUL : Totuşi, un atac de acest fel îmxx)triva unui dramaturg de reputaţia lui Caragiale.,.. Nu vi se pare că lupta ar putea fi... cam inegală... pentru dumneavoastră ? CAION : Nu ! Pentru că nu sont singur ! Am spatele bine apărat ! (A par, nevăzuţi de Reporter, trei tipi, respectiv din speţa „Caţavencu", „Dandanache" şi „Farfuridi".) Şi am documente zdrobitoare ! Datorită lor, îl voi ataca de la înălţimea la care mă va ridica opdnia publică ! REPORTERUL (publicului, confidential şi îngrijorat) : Hm... documente zdrobitoare... spatele bine aparat... (Pune piciorul pe pédala soclului. Scăzîndu-l, sou scufundîndu-l eu trapa, urmează câtre public, in care timp cei trei tipi dispar.) Cînd te uiţi la el şi-1 vezi aşa neisprăvit, ai zice ca-1 sufli si cade... Se pare, totuşi, că ăstia sînt mai periculoşi ! (De la un timp a pédalât în vînt, în virtutea inerţiei. Acum observa că soclul si Caion au disparut. Răsuflă uşurat.) Uff !... Şi, ca să spun drept, mi se făouse dor să mai văd ?i un om ! (Face un semn în sus şi nişte trîmbiţe emit un semnal solemn.) (Luminat de reflector, Caragiale se desprinde din fundalul neutru şi înaintează pînă la rampa. E eu pălăria pe cap şi ne aduce imaginea lui cunoscută, din anii maturităţii. Pe drumul spre rampa, difuzoarele podului scenic împrăştie asupră-i, ca într-o salvă de apoteoză, o ploaie de aplauze.)

#

REPORTERUL (eu un gest scurt, opreşte manifestaţia difuzoarelor şi, eventual, pe a publicului, avertizînd pe un ton discret) : Nu ! Vă rog, nu vă grăbiţi eu aplauzele. Mă doare că trebuie s-o spun, dar nu se ştie niciodată — sau, în orice caz, pînă la proba contrară — pe ce bază false s-a putut clădd celebritatea unui om. (Incet de tot.) Mie, ca să fiu sincer, neisprăvitul ăla mi-a băgat un oui în inimă. (Tare, lui Caragiale.) O să vă rog, maestre, să răspundeţi la cîteva întrebâri... A, pardon... (Gâta să bâta din palme.) Nu doriţi să vă procurăm un soclu, de pe care sa ne vorbiţi ? CARAGIALE (îi sclipesc ochii) : Nu. Prefer să mă vedeţi în mărime naturală. REPORTERUL (càtre public) : Pe maestrul Caragiale nu e nevoie să ţi-1 prezint. CARAGIALE : Aşa crezi dumneata ? la întreab-o pe frumoasa jună de colo, cine e Caragiale ? O VOCE (prin difuzor) : Vai, cum n-o să ştiu ! Domnul Caragiale este patronul berăriei „Gambrinius", din Piaţa Teatrului National. CARAGIATIE : Vezi că, totuşi, am şi o legătură eu teatrul... Da, dragul meu, asta sînt : scriitor şi berar. REPORTERUL : Atuinci, îmi îngăduiţi să vă întreb de ce, fiind scriitor — şi scriitorul care sînteţi ! —, aţi simţit nevoia să vă faceţi şi berar ? CARAGIALE : Simplu, dragul meu : m-^am făcut berar, ca să pot trăi ...din scris. REPORTERUL (publicului, scuzîndu-l): Maestrul Caragiale este cunoscut ca un om glumeţ ...deşi se piare că adesea — şi eu asta a cam énervât pe mulţi — moneda pe care o aruncă domnia-sa în circuit ca pe o glurna are şi un revers : e partea care ustură. (Lui Caragiale.) Sînteţi bun să fiţi ceva mai clar, maestre ? CARAGIALE : Bietul meu Eminescu n-a fost şi el funcţionar, ca să poată trăi... din scris? Iar eu, ca să ma pot menţine ca scriitor, ce n-am făcut! REPORTERUL : Multe ? CARAGIATiE (mucalitul din el nu se poate abţine) : „Păi să le numărăm, coane Fănică !" (Numără pe degete, împreunâ eu Reporterai.) Am fost corector... girant responsabil... meditator la copii... revizor şcolar... funcţionar la Regie... (numără pe mîna cealaltă) profesor de

19 www.cimec.ro

liceu... berar în Gabroveni... restaurator în gara Buzău... registrator la Régla Monopolurilor Statului... şi încă o data berar... (Strîngînd pumnii.) Zece ! REPORTERUL (rîzînd) : Plus moştenitor : unsprezece ! CARAGIALE : Ei da, „neavînd un unchi în America, a trebuit să mă m u l ţ u m e s c eu o m ă t u ş ă în Europa"... Dar vezi că statul nostru constitutional n-are grijă să asigure fiecărui scriitor o mătuşă prin care să aibă d e la cine spera î m b u n ă t ă ţ i r e a existenţei cotidiene ! REPORTERUL : Totuşi, aţi soris mult... CARAGIALE: R ă m î n e d e văzut, în viitor, dacă a m scris în a d e v ă r CEVA. REPORTERUL : î n orice caz, operele d u m n e a v o a s t r ă v-au adus venituri... CARAGIALE : Dacă ţii să ştii, „în anii cei m a i buni, reţeta totale a lucrărilor m ê l e n - a depăşit 2.300 lei". REPORTERUL (uimit) : Asta e tot eu ce v-aţi ales d e p e u r m a muncii dumneavoastră ? CARAGIALE (mucalit) : Ei, n u ! Cum îţi închipui asa ceva ? A m m a i a v u t p a r t e şi de alte răsplătiri... Ce vrei ? P e n t r u că a m o belea )de ochi oare vede tot ce e strîmb şi o afurisită d e gură care dictează condeiului ça n u ierte... „O n o a p t e furtunoasa" mi-a fost fluierată, ciuntită, înjurată şi scoasă imediat de p e afiş... „D-ale carnavalului", d e asemenea fluierată... volumele „Teatru" şi „Năpasta" respinse de la... R E P O R T E R U L (a tresărit) : A. da !... „Năpasta"... CARAGIALE : Ce este ? R E P O R T E R U L (stingherit) : Nu... nu c-ar fi ceva, dar... v-aş întreba, aşa, din curiozitate... (Tace.) CARAGIALE : Păi, dacă eşti a ş a curios, d e ce taci ? REPORTERUL : Maestre... riumneavoastiră n-aţi scris piese eu ţărani... nici pînă la „Năpasta"... nici după... Cum v-a venit inspiraţia să scrieţi această piesă ? în fine... c a re a r fi sursa ei reală... a d e v ă r a t ă ? CARAGIALE (sincer, nebànuitor) : Păi să vezi, dra gul meu... pornirea piesei mi-a venit direct d i n viaţă. REPORTERUL (căruia nu i-a ieşit cuiul din inimă) : Daa... ? CARAGIALE : Da. Uite, a c u m aproap e douăzeci d e ani, p e cînd e r a m revizor şcolar în Argeş, m - a m oprit

o data în satul Tigveni, d e pe malul Topologului, la un han... (lntr-o parte a scenei, se lumineazà un fragment de decor : o tejghea, la cure hangiul dă unui flăcău o ţuică ; o masà, la care un ţăran — e Dumitru, soţul răposat din „Năpasta", şi ne aflăm astfel în preambulul piesei scrise mai tîrziu de Caragiale — e servit de o ţărancă tînără şi extrem de frumoasă. Caragiale intră în han şi, stînd în picioare la tejghea, bea o halbă. Hangiul observa că Dumitru strînge mina fetei, care xi surîde fericită. Caragiale, care a urmărit şi el scena, plăteşte, dar hangiul nu-l mai vede ; încruntat, privind eu ură pe Dumitru, strînge pumnul pe un cuţit. în drum spre usa, Caragiale se adresează flăcăului.) CARAGIALE : Mai, d a r frumoasâ fată aveţi voi la circiurna voastră ! FLÀCÀUL : Hei, boierule... p e n t r u fata asta o să se facă moarte d e om! CARAGIALE (iese din han. Decorul se stinge. Caragiale revine lîngà reporter) : Aşa s-au născut, în mintea mea, personajele d i n „Năpasta'S eu d r a m a lor. I-am zis fetei Anca şi a m m ă r i t a t - o eu eel d e la masà, Dumitru ; i-am zis cîrciumarului Dragomir şi 1-am pus să-4 î nj unghie din gelozie pe Dumitru, dinainte de ridicarea cortinei. Restul, îl ştii din piesă... Dar ce e ? î m i p a r e că te codesti... REPORTERUL (îşi ia inima în dinţi) : Maestre... d u m n e a v o a s t r ă ştiţi ce vorbeşte cafeneaua ? CARAGIALE : Dragă, eu trăncănesc atîta cînd stau eu amicii la o mas ă, încît n u m a i a u d ce se vorbeste la altele. REPORTERUL : Nu glumiţi, maestre... îl ştiţi p e Caion. CARAGIALE : Caion ? REPORTERUL : Cel eu p ă r u l iubitei... CARAGIALE : A, da... Ce e eu el ? I-a chelit m u z a ? REPORTERUL : Vă acuză că aţi plagiat „Năpasta". CARAGIALE : Că eu a m pla... (Pufneşte.) REPORTERUL : Nu rîdeţi, maestre... Strigă peste tot că a r e dovezi zdrobitoare. CARAGIALE : Dovezi ? (Rîde.) REPORTERUL : Şi că o să le public? ! CARAGIALE (mucalit, prefàcîndu-se îngrijorat) : ,,C-eşti copil ?" (Izbucneşte într-un hohot de rîs, prelungit şi în întunericul care cuprinde complet scena.)

20

www.cimec.ro

PROCESUL T

A

B

L

O

U

L

#

2

Lumină de amiază. In planul II, cadrul unei uşi, cu firma GAMBRINUS scrisă dcasupra, de-a-ndoaselca. In planul I, în diagonală faţă de uşă, o masă de stejar, lustruită, cu două taburete de Iemm.

loane ? Te p u n e ! Şi seamână, m a Iancule ? Seamănă ! CARAGIALE : Tu, dacă-mi mai vorbeşti m u l t ca avocat, n - o să te convingi n u m a i tu că a m plagiat-o, o să m a convingi şi pe m i n e ! DELAVRANCEA : Lasă gluma, iubitule.... CARAGIALE : Ba o să mă t e m a c u m de-un mucos obraznic ! DELAVRANCEA : Mucos ? O fi... dar, c a să vezi ce pervers e, uite că şi la asta îţi răspunde dinainte. (Citeşte.) „Iată o teorie favorabilă hoţiei de toate genurile : furi, omori, şi vine un j u n e poliţist" — adică el : Caion — „şi te ia de guler, i a r tu" — adică tu, Caragiale — „tu, ţanţoş, îi răspunzi : «Fugi domnule, eu sînt hoţ bătrîn : mucosule, ce cauţi să mă arestezi?»-" (Dà un pumn In masă.) E primejdios, d o m n u l e ! CARAGIALE : Eu, cît mă ştiu cu *cugetul curât... DELAVRANCEA : Dar nu e vorba de ce ştii tu, ci d e ce va crede lum e a ! Tu nu ştii care e p u t e r e a calomniei ! Firea oamenilor e bănuitoare.. tu eşti duşmănit cu n e miluita.. se vor grăbi mulţi să-ţi întreţină reputaţia d e plagiator... CARAGIALE : Pe mine, ice m ă frâmîntă în clipa asta, e doar o simple curiozitate : cine o fi acest K e m e ny ? (Răsfoieşte puţin revistele.) Coincidenţa este în adevăr b ă t â toare la ochi. Dar nu e p r i m a o a r ă cînd, în literatură... Nu, Barbule, să-tl l ă s ă m p e domnul Caion să u r l e ! DELAVRANCEA (se uità la ceas) : E aproape douăsprezece, trebuie să fug la tribunal. (Se ridica.) î n orice caz, dacă te răzgîndeşti şi te h o t ă răşti să introducem acţiune p e n t r u calomnie, mă găseşti sus la Apel, secţia întîi. pînâ pe la orele trei... (îi dà mina.) Nu trebuie să-1 l ă s ă m să urle, Iancule ! CARAGIALE : Ba o să-mi pesé a c u m de gura lumii ! M-oi m u l ţ u m i cu stima cunoscutilor. DELAVRANCEA': T U crezi că un monument nu poate să fie ros de-un vierme ? (Caragiale suride. Delavrancea inalţă din umeri şi pomeste spre uşă. Se opreşte.) Iar după trei, sînt acasă. Salve ! CARAGIALE : Fii sănătos şi vesel !

(Caragiale şi Delavrancea îşi iau aperitivul şi discuta în faţa a doua numere din „Revista literară".) CARAGIALE : Dragă Barbule, pe m i n e mă indignează doar neruşin a r e a dobitocului. Aouzaţiile lui mă lasă rece. (Pentru că Delavrancea, pe gînduri, mai ia revista s-o răsfoiască.) Ce e ? DELAVRANCEA : Mă uit prin a r t i cole, să mai văd. (Citeşte.) „Se spunea odată că-i original nevoie mare"... CARAGIALE : Adică eu... DELAVRANCEA : Tu... „şi că tot oe-a seris nu-i decît produsul eapului dumnealui". CARAGIALE (mina la cap) : Adică ăsta... DELAVRANCEA : Àla, ăla... dar acum lasă (gliuma, că mie nu-mi place treaba asta. CARAGIALE : Ce, mă, Barbule, o să-1 ia cineva în serios ? DELAVRANCEA : Dragă Iancule, eu vorbesc acum c a avocat. Poftim ici. (Citeşte.) „Acum şi această faimă a zburat, căci capodopera sa «Năpasta» nu-i decît o plagiatură după o dramă ungurească intitulată «Nenorocul» şi datorită unui Kemeny Istvan, d r a m ă tălmăcită pe romîneste d e către Alexandru Bogdan, în anul 1848, la Braşov. Subiectul ambelor d r a m e este acelasi, doar num e l e schimbate ; încolo e furat p e de-a-ntregul din sacul lui Kemeny, care a rămas un necunoscut, p e cînd domnul Caragiale a devenit cu d r a m a ungurului un m a n d a r i n literar de care nimeni, crede domnia-sa, nu trebuie să se atingă." CARAGIALE : Şi-o să se atingă el ! DELAVRANCEA : Se atinge, Iancule, că uite... (Citeşte.) „Drama aceasta e imprimata cu litere chirilice şi trebuie să-mi exprim admiraţia pent r u domnul Caragiale ; eu credeam că nici atîta nu ştie... Cartea este foarte rară — şi aceasta domnul Caragiale o ştia cînd s-a apucat să série «Nâpasta» — şi [nici gînd n-avea că taman după atîta vreme plagiatul dumnealui va ieşi la iveală şi îl va ustura. Iată şi corpul delict"... Şi te p u n e pe doua co-

21

www.cimec.ro

priveşte în ochi, scrutator.) Ce crezi, „amice" : am plagiat, sau n-am plagiat ? „AMICUL" : Apăi vezi c-ai citit ? Şi atunci eu... care mă ştii că nu umblu cu şoalda... ce pot pentru ca să cred, cînd dumneata vii şi-mi declari că n-ai citit ? Păi s-avem pardon ! (Indignât, iese pe uşă.) CARAGIALE (rămas singur, stă pe gînduri şi, punîndu-şi revistele în buzunarul surtucului) : Să fi avut dreptate Barbu ?

(Delavrancea iese. CaragicUe rămîne un moment pe gînduri. Işi vede halba goală. Bate în masă şi strigă.) CARAGIALE : Mă ! Cine e jupîn aici la voi ? Nu-i unul Caragiale ? O VOCE : Da, c'coane ! CARAGIALE : Ei, spuneţi-i să nu mă lase eu halba goală la masă, că pe urmă nu-i mai cale în prăvălie ! Şi atît client plătitor avea şi el ! VOCEA: Vineee! (Un picolo îi va aduce o halba. Intră pe uşă un „amie", care manifesta o bucurie exageratâ cînd il vede pe Caragiale. Se repede la el eu mina întin&ă.) „AMICUL" : A ! Să trăieşti, iubite amice ! Nici nu bânudesti ce fericit sînt că te întîlnesc ! Ce mai faci, ce mai zici? (Cu ochii pe revistele de pe masă.) Ce mai citeşti ? CARAGIALE (care a urmărit direcţia privirii „amicului") : Precum vezi, „Revista literară". „AMICUL" (insinuant şi ironie) : E interesantă ? CARAGIALE : Nu ştiu. N^am citit-o încă. „AMICUL" : A, nu ? CARAGIALE : Dumneata ai atit-o ? „AMICUL' r Da. CARAGIALE : Atunci e rîndul meu să te întreb : e interesantă ? „AMICUL" : la ghici ! CARAGIALE : Să ghicesc ?... Bine, o să încerc... dar, înainte de a ghici, să-ţi povestesc o întâmplare... A-ntîlnit odată un negustor glumeţ pe Nastratin Hogea şi i-a zis: —„Hogeo, dacă ghiceşti ce am eu în basmaua asta, ţi-1 dau ţie să-1 faci jumări... la ghici !"... Hogea se gîndeşte şi-i răspunde : — „la mai spune încà o data" ...—„Dacă ghiceşti ce e, ţi-1 dau să-1 faci jumări" ... — „Nu-i destul atîta, spune Hogea. E prea pe départe. Mai dă-mi un semn măcar, să mă apropii de-nţeles"... —„Asa ? — adaugă negustorul... Uite : e ceva gogoneţ, cu coajă tare, şi-năntru, dacă spargi coaja, deasupra e alb şi-n mijloc e galben"... —„Ei ! zice Hogea, după ce se gîndeste bine. Las' că ştiu acuma : ai scobit o gulie şi ai vîrît înauntiru o bucăţică de morcov..." (Tace.) „AMICUL" (cam descumpănit) : Ei da, e bună... si ? CARAGIALE : Şi uite că eu n-o să caut, ca Nastratin, prea pe départe înţeLesul ghicitorii ce-mi pui. (îl

(Intră doi vechi cunoscuţi ai lui Caragiale : Lâche şi Mâche, oameni de bună credinţă. Caragiale se bucurà cînd îi vede.) CARAGIALE : A... Lâche şi Mâche... nedespărţiţii.. LACHE-MACHE : Salutăm, nene Iancule ! CARAGIALE : Ce mai faceti, băieţi ? MACHE (sincer) : Păi cu napasta asta, nene Iancule... CARAGIALE (se încrunta) : Cu c e ce năpastă ? LACHE (trage pe Mâche de mînecd) : Lasă, Mâche... CARAGIALE : Ba lasă-1 să spună. MACHE : Napasta care o ştii, nene Iancule... CARAGIALE (énervât) : Ba poate că n-o ştiu ! Care ? MACHE : Ei, cu reţinerile astea ! CARAGIALE (uşurat) : A ! cu reţinerile... Şi tu, Lâche ? MACHE : Parcă n-a căzut năpasta şi pe capul lui ! LACHE (ca mai sus) : Lasă, Mâche... CARAGIALE : Lasă-1, domnule, să spună ! Ce năpastă, Lâche ? LACHE : Nu-i nici o năpastă, nene Iancule... MACHE : Ei, nu-i năpastă ! Şi-ncă ce năpastă ! Parcă lui îi ajunge leafa ! LACHE : Hai, hai, nu te mai plînge... c-o fi avînd nenea Iancu destulă năpastă pe capul lui ! (Se bate peste gurà şi-l impinge pe Mâche cu sila.) Salutăm, salutăm, nene Iancule ! (O ia spre interiorul localului, pe diagonală, şi-l mustră pe Mâche.) Bine, mă, vorbesti de funie în casa spînzuratului ? MACHE : Da' ce-am zis ? (îşi dă una peste frunte.) Hî ! nu mă gîndisem la asta... (Au disparut.) (Caragiale se frămîntă puţin pe loc, apoi se ridică brusc şi se grăbeşte spre uşă.)

22

www.cimec.ro

PROCESUL

PICOLO (îl ajunge alergînd) : Domnu' Caragiale ! CARAGIALE : Ce e ? PICOLO : Nici dumneavoastră nu plătiti? T

A

B

L

O

U

CARAGIALE (se caută repede in buzunar, îi dă un bacşiş) : Uite, al tău... Consumaţia... să facă jupîn-tu cinste ! (Iese pe usă şi-l auzim.) Birjar ! La tribunal !

L

La redacţia „Revistei literare". Lumină de dimineaţă. Un afiş al revistei, un birou sărăcăcios, două de lemn.

(Stoenescu, la birou, scrie. Intră Caion, triumfător.) CAION : Senzaţie mare în Bucureşti^ şefule ! Urlă calea Victoriei... urlă redacţiile... urlă cafenelele... urlă „Carul cu bere"... STOENESCU : Decît să intri urlînd în redacţie, mai bine arată-mi probele plagiatului ; le-ai adus ? CAION : Un cuvînt are Caion, şefule ! Promis şi exécutât ! Uite-le ! (îi dă două file.) Două file din volumul lui Kemeny Istvan... în chirilice. Una, cu titlul... STOENESCU : M'da... (Descifrează.) „«Nenorocul»-... tradusă din ungureşte şi dedicată poporului romîn de A. Bogdan, Kronstadt, 1848"... CAION : Şi cealaltă, cu paginile 173 şi 174, celé de pe care am reprodus scenele danunţate în revistă, celé mai incriminate. Este ? STOENESCU (după cercetarea filelor): Este, Caion... (Răsuflă.) Uf ! Mi-ai luat o piatră de pe inima ! CAION : Pagini îngălbenite de vreme. Cum şi-ar fi închipuit „maestrul" Caragiale că o să le mai scoată cineva la lumina zilei ? (Ride.) (Intră un servitor.) STOENESCU : Ai trecut pe la mine, Ioane ? SERVITORUL : Da, v-am adus pachetul... Şi vi s-a lăsat şi asta acasă.

T

A

B

L

O

U

#

scaune

(îi întinde o hîrtie.) STOENESCU (încremenit) : O citaţie ! CAION (tresare) : Citaţie ? STOENESCU : Du-te, Ioane. (Servitorul iese. Stoenescu citeşte citaţia.) La Curtea cu Juraţi, pentru calomnie prin presă... (în panică.) în ce m-ai băgat, Caioane ! CAION : La Curtea cu... (Cu un tremur în voce.) M-or fi citât şi pe mine ? STOENESCU (indignât) : Auzi întrebare ! CAION (se révolta) : Păi dar ce e prostia asta, domnule ? Ce e barbaria asta ? Citaţi la Juraţi, pentru o calomnie ? Chiar dacă ar fi !... Cine a mai pomenit aşa ceva în ţara rornînească ! Aici, de cînd lumea, ne înjurăm, ne pupam... ne scoatem ochii, ni-i punem la loc... ne unim doi contra unui al treàlea... se uneşte doi cu trei contra lui unu... unu cu trei contra lui doi... şi pe urmă : hai noroc, la o tuieuliţă ! A trebuit să vină ăsta, ca să strice datina ! Auzi, să-i sară bîzdîcul, pentru că 1-am făcut hoţ ! STOENESCU (înfricoşat) : Dar ce sînt eu de vină, în treaba asta ? CAION : Sau eu, dacă 1-am prins ! (Bate cu palma în file, sigur pe el.) Sus fruntea, şefule, că documentul vorbeşte !

L

De-a lungul rampeî, partea dinainte a scenei este despărţită de rest printr-o fişie de lumină ; ne aflăm p« culoarul din faţa sălii de şedinţc a Curţii cu Juraţi. In umbra care invăluie restul scenei, distingem siluete si mişcările caracteristice dezbaterii unui procès.

(„Amicul", pe care l-am cunoscut la Gambrinus, iese din umbra sălii de şedinţe şi, ajuns în lumină, îşi aprinde o ţigară. Apare, pe la arlechin, o doamnă tînără, nostimă şi frivolă.) FEMEIA IN DILEMÀ : O! bomjur...

A început procès ul ? „AMICUL" (îi sărută mînuşa) : Abia acum începe interesant. Pînă acum, Stoenescu a fost scos din cauză... Caion a trimis un certificat că e bolnav... dar Delavrancea a cerut să

23 www.cimec.ro

măritat eu Ionică, de care m-a scăpat Lică. A fost luptă mare ! ...Dar acum, sînt libéra. „AMICUL" : Ştiţi... pe mine mă cheamă Fănică... FEMEIA ÎN DILEMÀ (pătimaşă) : Ah !... eu cine eşti dispus să te baţi pentru mine ? „AMICUL" : Cu nimeni. FEMEIA ÎN DILEMÀ (descumpănită): Atunci, eu, între dumneata şi cine mă decid ? Eu sînt răsplata învingătorilor !... Cine crezi că o să triumfe azi : Caragiale, ori Caion ? „AMICUL" : O să vedem acujm, după pledoaria lui Delavrancea.

fie judecat în lipsă... ceea ce s-a admis, şi Curtea se constituie fără juraţi. FBMEIA ÎN DILEMÀ : O ! fără ? „AMICUL" : Aşa e legea, dacă lipseste inculpatul. FEMEIA ÎN DILEMÀ : Intrăm ? ..AMICUL" : Să mai trag doua fumuri... FEMEIA ÎN DILEMÀ : Vai, ştii, nu ştiam, nu mă decideam dacă sa vin sau nu ! Aşa sînt eu, nedecisă ! „AMICUL" : Saloanele vă spun chiar „Femeia în dilemă"... FEMEIA ÎN DILEMÀ : Asta mi s-a tras de la întâmplarea aia eu Jenică ş. Costică ...o ştii ! „AMICUL" : Am auzit oeva... FEMEIA ÎN DILEMÀ : Nu duceam trai bun eu Mitieă şi nu mă decideam eu cine să mă consolez: eu Jenică, sau eu Costică ? „AMICUL" : Şi eum aţi iesit din dilemă ? FEMEIA ÎN DILEMÀ : Mi-a picat la aşternut... in cărţi... Petrică. însă nid azi nu mă consolez că, din pricina lui, 1-am neglijat pe Georgică, de a cărui pasiune nebună n-am aflat decît după ce rn-am

T

A

B

L

O

U

L

(Ca şi cum ar întredeschide o uşă, „Amicul" îşi strecoară capul în umbra, peste limita dïntre fîşia de lumină a culoarului şi restul scenei. Făcînd un semn partenerei, trece cu ea peste această limita, dispàrînd în pretoriu. In acest moment, un reflector luminează capul léonin al lui Delavrancea şi primele cuvinte aie pledoariei răsună din întunericul sălii de şedinţe.) DELAVRANCEA : Domnule Prejşedinte... Onorată Curte...

5

Rcflectorul coboarâ asupra lui Delavrancca, luminindu-i bustul şi braţele intinse càtre completul Curţii. Şi, pe cînd culoarul se întunecă, o parte din sala de şedinţe a Curţii cu Juraţi se luminează treptat şi vedem : in fund, pe estradâ, masa de judecată, la care stau trei siluete, reprezentind pe preşedintele Curţii şi doi asesori : un jude şi un supleant ; la dreapta, două-trei bănci pentru public, unde distingem, alâturi de Caragiale, pe Reporter, Lâche, Mâche, Stoenescu, ,,Amicul", Femeia în dilemă, picolo de la ..Gambrinus", servitorul de la redacţia ,,Revistei literare'" şi sase tipi carc reprezintâ personaje caragialeşti. Partca din stinga a sălii de şedinţe e încă întunecată. Delavrancea e în picioare, la bară. „încheiat pînă sus la haina cenuşie — aşa cum ni-1 deserîe un colcg al sau de barou —, cu jumâtate din lavaliera albă aruncată peste gulerul de postav, Delavrancca stâ aplecat de mijloc, rezemat de bară in pumnii incleştaţi, şi la inceput vorbeştc incet ; apoi se va destinde, îşi va scutura coama, se va înălţa drept şi ameninţător, i se va adînci circumflexul sprincenelor, ochii ccnuşii ii vor scăpăra, vocea ii va tuna şi degetul veştejitor va câdea ca o lama de eşafod".

lui Caragiale îşi sprijină acuzarea pe fapte materiale. A anunţat mai de mult că documentele descoperite de el sînt zdrobitoare, că ele vor vorbi de la sine şi — în adevăr — ele sînt atît de puternice încît vorbesc de la sine, punîndu-ne nemijlocit în faţa unui plagiat.

DELAVRANCEA : Vă mărturisesc din capul locului că mă cutremur de greutatea situaţiei in care mă aflu. Oricît de mare ar fi un scriitor, aceasta nu e de ajuns pentru a-1 apăra împotriva unei atît de grave acuzaţii de plagiat. Evidenţa faptului denunţat public de Caion este atît de zdrobitoare, încît vorbele mêle, oricît ar fi de meşteşugite, n-o pot copleşi.

(Surprinderea publicului devine uimire.) „AMICUL" (încet şi satisfăcut, Femeii în dilemă) : Grozavă întorsătură : îl înfundă pe Iancu ! DELAVRANCEA : Da ! Càci „faptul brutal, documentul — documentul publicat, onorată Curte ! se înfăţi-

(Publicul mimează surprinderea.) FEMEIA ÎN DILEMÀ (încet, „Amicului") : îl apără pe Caion ? DELAVRANCEA : înarmat pînă în dinţi eu documente, denunţătorul

H

www.cimec.ro

şează zdrobitor pentru Caragiale" ! Ce afirmă Caion ? Că dramaturgul Caragiale „a furat drama «Năpasta» după o dramă întitulată «Nenorocul», a celebruilui dramaturg ungur Kemeny Istvan. Şi Caion pune pe două coloane paralele, în «Revista literară», scene din «Năpasta» lui Caragiale şi din «Nenorocul» lui Kemeiny. Şi scenele... da, domnule presedinte... da, onorată Curte... scenele, In adevăr — şi aceasta este cumplit pentru reputaţia lui Caragiale — scenele sînt ABSOLUT IDENTICE". (Rumoare în public. Se aude clopoţelul preşedintelui.) Documentai! vorbeşte de la sine... Pen-

tru a compara, să alegem dintre scenele incriminate şi publicate pe ;doua coloane în „Revista literară '... (se aprind, în partea ràmasă întunecată a sălii de şedinţe, trei linii verticale şi paralele, care sa sugereze doua coloane de ziar alâturate, cea din stînga fiind coloana întîi, cea din dreapta, coloana a doua) scena IX, actul III, din ,,Nenorocul" lui Kemeny... (deasupra coloanei întîi, se luminează titlul : „NENOROCUL")... şi scena VII, actul II, din „Năpasta"' lui Caragiale. (Deasupra coloanei a doua se lumineazà titlul : „NÂPASTA".) Personajele lui Caragiale le cunoaşteţi :

25 www.cimec.ro

DELAVRANCEA : Şi aşa mai départe, domnule preşedinte... Sau, rezumînd plastic : ar fi o mai mare deosebire dacă i-am scoate lui Ştefan luleaua din gură şi i-am pune-o lui Dragomir ? (Face schimbul eu mina lui şi, aràtînd imaginile paralele, conchide.) Ei ! ...cam acesta este tot efortul creator pe care 1-a făcut Caragiale, ca să transforme „Nenorocul" în „Năpasta" şi să culeagă lauri şi drepturi de autor eu o laicrare furată. Şi atunci, faţă în faţă eu asemenea dovezi, noi... noi, opinia publică, cititori şi spectatori înşelaţi... ce mai putem face, decît să punem pe Caragiale la zid ! UN TIP (din cei şase) : Rezon ! La zid ! (Aplaudă.)

cîrciumarul Dragomir şi soţia lui, Anca. (Dragomir şi Anca, pe care i-am văzut în scena mută evocată de Caragiale faţă de Reporter, apar în cadrul coloanei a doua.) în draina lui Kemeny, ei se numesc altfel : pe Dragomir îl cheama Ştefan ; pe Anca, Maria. (în cadrul coloanei întîi apar Ştefan şi Maria, ţărani unguri.) După cum vedeţi de la început, cam singura deosebire care ar fi între Ştefanul lui Kemeny şi Dragomirul lui Caragiale ar fi că primul are mustaţa răsucită în sus, iar al doilea o are întoarsă în jos... că primul trage din lulea şi al doilea din foiţă... Dar să vedem cam ce deosebire e între vorbele pe care cei doi autori, la o distanţă de jumătate de veac, le-au pus în gura personajelor lor... MARIA : Scoală, Ştefane, c-a sosit ora ! ANCA : Scoală, Dragomire, c-a sosit ceasul ! STEFAN : Ora ! DRAGOMIR: Ceasul! MARIA : Ora răfuielii ! De ce 1-ai ucis ? ANCA : Ceasul socotelii ! Pentru ce 1-ai omorît ? STEFAN : Pentru tine. DRAGOMIR : Pentru tine. MARIA : Pentru mine... ANCA : Pentru mine...

(Clopoţelul preşedintelui.) „AMICUL" : La zid, domnule ! Să se mai termine eu dumnealui ! Prea ne lua pe toţi ! (Clopoţelul preşedintelui.) LACHE (uimit) : Nenea Iancu ! (Indoit.) Oare ?... MACHE (idem) : Nu se poa... (Idem.) Dar poţi să ştii ? LACHE-MACHE (îşi şoptesc) : Prea e eu ochi şi eu sprîneene... (în acest timp, Caragiale stă de vorbà eu Reporterul, care a luat note.) FEMEIA ÎN DILEMÀ (izbucnind, pàtimaşă) : Ah ! de ce lipseste Caion ? Simt că mă decid ! (Ridicîndu-se.) Unde stă Caion ? (Ţistuită de public, pentru că sună iar clopoţelul preşedintelui şi Delavrancea îşi scuturâ coama, se reaşază.)

STEFAN : Ca să te iau de nevastă. DRAGOMIR : Ca să te iau eu... MARIA : Cum 1-ai omorît ? Zi ! ANCA : Oum 1-ai ucis ? Spune !

(în timpul diversiunii, imaginile evocate, şi cadrele lor, s-au stins.) DELAVRANCEA : Domnule preşedinte... onoratâ Curte... Cam aşa aş fi pledat, dacă în acest procès aş fi fost apărător al lui Caion şi aş fi vrut să dovedesc că marele nostru dramaturg Caragiale a plagiat. PUBLICUL: Cum!... A!... DELAVRANCEA : Dar întrebarea e : a plagiat Caragiale ?... Cu voia onoratei Curţi, eu 1-aş întreba chiar pe el, pe vechiul meu prieten : cum, Iancule, dacă te-ai ispitit să pritoceşti textele celor doua drame ca să te alegi şi tu cu o pdesă a ta, atît te-a tăiat capul să inventezi ?... să scrii „ceas" în loc de „oră"... „omorît" în loc de „ucis"... „spune" în loc de „zi"... „vino" în loc de „hai"... şi să întorci mustaţa lui Şte-

STEFAN : Mă tot alungai. DRAGOMIR : Mă tot goneai. STEFAN : Odată, ţii minte ?... DRAGOMIR : Odată, ţi-aduci aminte? STEFAN : ...m-am dat pe lînga tine şi ţi-am şoptit :... DRAGOMIR : ...m-am dat pe lîngă tine şi ţi-am zis încet :... STEFAN : ...Mario ! de ce n-ai vrut să-mi fii nevastă ?... DRAGOMIR : ...Anco ! de ce n-ai vrut să mă iei pe mine ?... STEFAN : ...Lasă-1 pe Nicolae şi hai ! DRAGOMIR : ...Lasă-1 pe Dumitru si vino ! (lnterpreţii

rămln

nemişcaţi.)

26

www.cimec.ro

P R O C E S U L

#

sînt false şi t u — nevinovat. î n concluzie, vă rog să daţi calomniatorului osînda ce i se cuvine". (Se retrage de la bară.) FEMEIA ÎN DILEMÀ (îşi frămîntă mîinile) : Atunci... eu m i n e c u m răm î n e ? (Priveşte gales pe „Amie".) „AMICUL" : Mă c h e a m ă Fănică... FEMEIA ÎN DILEMÀ : Ah ! profitor u l e ! (Se strînge de braţul lui.) Mer^em ? „AMICUL" : Sst ! Să ascultăm sen-

fan eu vîrfurile în jos ? Şi el m i - a r răspunde... CARAGIALE (se ridică) : Dacà atît im-a tăiat capul, e că n - a m făcut-o eu a l meu... ci eu acela al lui Caiora ! (Rîsete.) DELAVRANCEA (pe cînd Caragiale se reaşază) : Exact aşa mi-ar răspunde, onorată Curte ! (Rîsete.) Dar dacă şi în faţa unei asemenea sărăcii inventive, plăsmuită d e capul lui Caion (arătînd spre publicul de pe scenă), opinia publică — aţi auzit-o! — s-a p u t u t îndoi d e Caragiale, asta n e airată cît d e imare, cît d e p r i mejdioasă poate să fie puterea calomniei ! Ei bine, ca s-o spulberăm, noi vă r u g ă m să studiaţi actele depuse la dosar şi c a r e dovedesc că n u exista nici m ă c a r o coincddenţă î n t r e celé doua d r a m e , n e c u m un plagiat... pentru simplul fapt că o d r a m ă „Nenorocul" şi un d r a m a t u r g ungur Kemeny Istvan n-au existât niciodată, după c u m a r a t ă crezultatele cercetărilor noastre facute la Braşov şi Budapesta, unde n e - a m a d r e s a t celor m a i erudiţi istoriografi literairi. Cît despre cele două file eu c a r e Caion a surprins b u n a credintă a lui Stoenescu, ele — expertiza e concludentă — au fost tipărite chiar d e pîrît eu litere chirilice şi, pentru a părea vechi, îngălbenite la lumînare. (Bea un pahar eu apă.) FEMEIA ÎN DILEMÀ (şopteşte „Amicului", aratîndu-i spre Caragiale) : Cred că m ă decid. „AMICUL" (îi şopteşte) : Nu încerca degeaba ; e un o m sucit : îşi iubeşte nevasta. FEMEIA ÎN DILEMA (vexată) : O !... DELAVRANCEA : Domnule presedinte... onorată Curte ! Calomnia lui Caion este dovedită. Caragiale „a vegheat j u m ă t a t e din nopţile sale p e n t r u a n e area o d r a m a t u r gie naţională ; d a r spiritul lui a s cuţit şi profund a d e n u n ţ a t şarlatania, a zugrăvit zăpăceala şi denat u r a r e a spiritului national. Rolul lui a fost d e a lupta pentru însănătoşirea vietii noastre publiée. Şi cînd el şi-a robit tot talentul şi toată inteligenta pentru fala noast r ă a tuturora... noi să-1 izbim, să-1 p ătăm, să-1 înfătişăm lumjii ca pe un fur o r d i n a r ? Faţă d e documente din care reiese furtul numai justitia t e p oate apăra, dacă documentele

tinta !

(Se aude clopoţelul preşedintelui. Toată lumea din scenă priveşte atentă la masa de judecată. Trase în sus eu vreo jumătate de metru, cele trei siluete ale magistraţilor par că se ridică în picioare. Şi se aude, prin difuzor, vocea solemnă a preşedintelui.) VOCEA PRESEDINTELUI : Curtea... în virtutea legii... condamna pe inculp a t u l Constantin Al. Ionescu, zis Caion... major... la pedeapsa închisorii corectionale p e t i m p d e trei luni d e zile şi la cinci sute lei amenda... (vocea începe să se piardă) în folosul statului, cu aplicarea artico... (Scena se întunecă şi la arlechin, în lumină, apare Caion, rînjind batjocoritor.) CAION (către spectatori) : Ei aş ! Asta s-o credeti dumneavoastră... Ce e ai a „în virtutea legii"? Ce e a i a ,4ege" ? Dar ce, sînt d e la plug sau de la strung, ca să md se aplice legea ? Sau poate sînt singur p e l u m e ?... sînt copilul n i m ă n u i ?... Dar ce, a m û r i t nenea Cat^vencu ? (Apare personajul care reprezintă speţa Caţavencu.) Sau nenea F a r furidi ? (Apare personajul care reprezintă speţa Farfuridi.) Sau n e n e a Dandanache ? (Apare personajul care-i reprezintă speţa.) Sau n e n e a ET CAETERA ? (Apare întreg restai juraţilor — şi personajele care vor juca, şi cele mute — si intră toţi în întunericul scenei.) Cm poate ati uitat că s-a n i m e r i t ca prim-ministru al ţării să fie toemai nenea Mitită Sturdza ? (A rămas singur. înainteazà spre mijlocul rampei.) Şi c u m au zis ? „Caion c o n d a m n â t " ? (Izbucneşte în rîs, apoi.) Numai că eu a m făcut opozitie, şi azi... pent r u că m ă prezint... se judecă cu juraţi... Ii auziti ? Tocmad li se ia jurămîntuL..

27

www.cimec.ro

(Se întunecă şi sala. Se aud, din scenă, celé douăsprezece voci ale juraţilor, care strigă solemn şi pe rind : JUR !) (Lumină in sală şi pe scenă. Acum, sala de şedinţe a Curţii eu Juraţi e văzută din alt unghi. Masa de judecată nu mai e vizibilă ; o bănuim in culisa din stinga. In dreapta scenei se află cele două-trei band ale publifundcului, cu fata spre stinga. In mijloc, deci la stinga mesei de judecată, se află estrada pe care, pe două band in amfiteatru, stau, cite şase, juraţii. Primul jurat — personajul care reprezintă speţa lui Caţavencu — e eel care ocupă capătul din stinga al primei band. Juraţii din banca a doua sînt figuranţi şi, la rigoare, pot lipsi. Caion stă intr-o parte a scenei, in picioare, alături de avocatul apărării. Caragiale, eu Delavrancea lîngă el, se ridică numai dnd vorbeşte. în public vedem pe Reporter, „Amicul", Lache, Mache, Femeia in dilemă — intorcind „Amicului" spatele —, pe Stoenescu, pe picolo de la „Gambrinus" şi pe servitorul de la redacţia „Revistei literare".) VOCEA PRESEDINTELUI : Chiar dim declaraţia dumdtale, domnule Caion, reiese că ai v r u t să t e răzbuni p e domiiul Caragiale. CAION : „Dumneahii m-a insultât prin «Moftul Romîn» d o m n u l e p r e şedinte, făcîndu-mă d e tot rîsiul prin cuvinte p e c a r e n u le pot reproduce înaintea Curţii". CARAGIALE : De ce se jenează d o m n u l Caion ? Onorata Curte citeşte régulât „Moftul Romîn". (Rîsete : ale celor care „tin" cu Caragiale.) PRIMUL J U R A T (se ridică) : Rog pe d o m n u l presedinte să î n t r e b e pe d o m n u l Caragiale d e ce 1-a atacat pe domnul Caion ca scriitor ? DELAVRANCEA : Domnule p r i m - j u rat, Caragiale luptă d e o viaţă întreagă împotriva racilelor décadente, care sapă literatura romînească şi n e strîmbă limba. AVOCATUL A P À R À R I I : Domnii juraţi a r dori totuşi să ştie dacă domn u l Caragiale recunoaşte în domnul Caion un j u n e cultivât... DELAVRANCEA : De ce, colega ? Pe nt ru că a a n u n ţ a t o m u l ţ i m e de volume pe care n u le-a scris ? AVOCATUL APÀRÀRII : Ma rog, e un j u n e cultivât ?

CARAGIALE : Şi încă ce „băiat ois carte!... Un a d e v ă r a t enciclopedist! Ştie din toate cîte nimic !" AVOCATUL A P À R À R I I (énervât de rîsetele publicului) : Cu asemenea ironii 1-a provocat p e Caion ! Oare Caion nu este un scriitor ? P R I M U L J U R A T : La a s t a a m dori sa r ă s p u n d ă d o m n u l Caragiale. CARAGIALE : Vă iraspund... „De la o v r e m e se-ntîmplă în lumea romînească, dovedit cu d a t e statistice. un fenomen ciudat: se nasc oameni de talent artistic !în proporţie covîrşitoare asupra numărului populaţiunii". AVOCATUL A P À R À R I I : U n d e vreţi să ajungeţi, d o m n u l e Caragiale ? CARAGIALE (mucalit) : La Caion._ (Rîsete.) „Dacă în alte parti aie lumii se constata, să zicem la o sută de născuţi, unul d e talent, la noi proporţia este r ă s t u r n a t ă : num a i unul e fără talent dintr-o sutâ d e născuţi. Avem, care va să zică, la naşteri 1% fără talent. Numai aşa p u t e m înţelege cum unele şcoale î n a l t e produc mult mai mulţi scriitori decît cititori". (Rîsete.) VOCEA PRESEDINTELUI : P e n t r u a Lncheia interogatoriul, d o m n u l e Caion, „stăruieşti că d o m n u l Caragiale a plagiat ?" CAION (cu impertinenţă) : Da, domn u l e preşedinte. „Staruiesc că d o m nul Caragiale a plagiat". VOCEA PRESEDINTELUI : Domnul procuror a r e cuvîntul. VOCEA PROCURORULUI : Totul e clar, domnule preşedinte. „S-a făcut dovada neexistenţei lui Kemeny şi deoi a existenţei calomniei. Foile cu litere chirilice sînt dovada cea mai evidentă" — întărită prin expertiză — „a calomniei. în consecinţă, vă rog să daţi un verdict d e culpabilitate". VOCEA PRESEDINTELUI : A p ă r a r e a a r e cuvîntul. AVOCATUL A P À R À R I I : Domnule presedinte... onorată C u r t e ! „E straniu acest procès în c a re se cere băgarea în puşcărie a cuiva pentru că a acuzat d e plagiat". DELAVRANCEA (se ridicâ) : Desigur! Ar fi >mai puţin straniu, colega dacă am băga în puşcărie pe admiratorii lui Caragiale, care ïl acuzâ d e originalitate !

28 www.cimec.ro

(Rîsete.)

PROCESUL AVOCATUL A P À R À R I I : „La noi romînii, m a i aies... DELAVRANCEA : Unde î n j u r ă t u r a e slobodă... AVOCATUL A P À R À R I I : ...nu se a d m i t e să se facâ ceea ce s-a făcut de c ă t r e d o m n u l Cairagiale, cînd poporul nostru zice : « G u r a lumii iiumai p ă m î n t u l o astupă»." CARAGIALE : Dacă vă Ireferiţi la gura mea, domnule avocat, vă fac o prarocire : cred că nici p ă m î n t u l Tî-o s-o astupe ! DELAVRANCEA : Da, d a !... va vorbi peste veacuri ! AVOCATUL A P À R À R I I : Poate, dominule Delavrancea... d a r eu ima r e feriseni la guira lui Caion. DELAVRANCEA : EL ! ... p e a lui, sperăm s-o astupe d r e p t a t e a verdi ctului ! AVOCATUL APÀRÀRII : ,Dar „este dirept să facem din Caion un client al ocned ? Un e v e n i m e n t se judecă avînd în vedere mediul in c a re s-au petreeut faptele. Caion este victima mediuiui social în care trăieşte". CARAGIALE (se ridică impetuos) : Da ! In asta sînt d e acord eu domn u l avocat al a p ă r â r i i ! Caion a comis, e u impertinenţă, un fapt pe eare legea îl condamna. Dar adevăraţii vinovaţi sînt acei care au stat şi s t a u în spa tele lui. Condarnnîndu-1 p e el, onorată Curte, condamnaţi m a n e v r e i e lor ! ... A spus aici prietenul Delavrancea că rolul meu a fost să l u p t p e n t r u însănătoşirea vieţii n o a s t r e publiée. Dar, pentru asta, a t r e b u i t să demasc şi să lovesc ! P e un Caion oarecare ? Nu ! fSe întoarce brusc spre juraţi, stă drept în faţa lor şi ii scrutează.) Ci pe acei c a r e stau în u m b r a unui Caion oarecare ... p e acei care 1-au educat în moravurile lor, folosindu-i invidia şi necinstea ca pe un i n s t r u m e n t perin care să se reverse ura şi r ă z b u n a r e a lor ! (Face un pas spre juraţi, care au o tresărire.) Nu eu un Caion oarecare m ă judec eu azi, aici ! Procesul care s-a dezlănţuit prin el n u este ïntre m i n e si el ! (Juraţii se lasà pe spate, ca pentru a se pune în garda, înfricoşaţi de atitudinea lui agresivă.) Chiar dacă dispare el d i n această incintă, procesul merge înainte ! (Partea din stînga a scenei, unde se află Caion eu ai>ocatul său, intră în umbră, şi amîndoi dispar.) Chiar dacă dispare completul de judecată, procesul merge înainte ! (Se stinge

$

lumina din culisa stîngă.J Chiar dacă dispare publicul, procesul m e r ge înainte ! (Partea din dreapta a scenei, unde se află publicul, intrà în umbră, şi toatâ lumea aceasta dispare, împreună eu Delavrancea. Lumina se întăreşte pe centrul scenei, asupra juraţilor.) Pe nt ru
View more...

Comments

Copyright © 2017 KUPDF Inc.
SUPPORT KUPDF