Pelerinul Roman-Gheorghe Babut

Colecţia "Ortodoxia românească”

PELERINUL ROMÂN de diacon Gheorghe Băbuţ

Romănule ortodox, adapă-te din Izvoarele calde, limpezi şi cristaline ale "Mamei tale", Biserica Domnului nostru lisus Hristos şi aşa călătorind vei sosi la ceruri. Aşa cum spune Sf. Apostol Pavel: Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice " (H Cor. 4,18). "Pelerinul" eşti tu şi eu, diaconul Gheorghe Băbuţ Nemonahul, Păcătosul de la "Biserica cu Lună", din Oradea.

Editată de Mănăstirea ”Portăriţa"

Colecţia "Ortodoxia românească"

PELERINUL ROMÂN de diacon Gheorghe Băbuţ

Românule ortodox, adapă-te din Izvoarele calde, limpezi şi cristaline ale "Mamei tale", Biserica Domnului nostru lisus Hristos şi aşa călătorind vei sosi la ceruri. Aşa cum spune Sf. Apostol Pavel: Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă sunt trecătoare, iar'cele ce nu se văd sunt veşnice " (II Cor. 4,18). .. "Pelerinul" eşti tu şi eu, diaconul Gheorghe Băbuţ Nemonahul, Păcătosul de la "Biserica cu Lună", din Oradea.

Editată de Mănăstirea'"Portărita"

PREFAŢA "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-mi urmeze mie (Mt. 16,26). " Cititorule, lucra-rea de faţă "Pelerinul român" este o încercare de imitare a "Pelerinului rus", lucrare apărută cu mulţi ani înainte, în care rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul" şi-a arătat efectul unirii mistice cu Hristos, unirea totală a sufletului cu Dumnezeu. "Pelerinul Român" este o lucrare, în care marii duhovnici români, ne arată cum practică ei această rugăciune, chem'ându-ne şi pe noi la practicarea acestei Rugăciuni, ne cHeamă să ne unim împreună cu-ei, prin această rugăciune, cu Hristos Dumnezeul nostru. Spre deosebire de Pelerinul rus, acest Pelerin român, colindă pământul românesc, ca şi o albină, şi în acest pelerinaj adună nectarul duhovnicesc spre mântuire. Această carte este alcătuită pentru tot omul, preotul va afla cum se practică duhovnicia, poporul îşi găseşte mântuirea, medicii află în ea efectele medicale ale rugăciunii, oamenii de ştiinţă învaţă de la înaintaşii lor cum să creadă în Dumnezeu. Cartea are caracter popular, putând să se folosească din ea şi omul de ştiinţă cât şi poporul simplu, dar curat sufleteşte. Punctul din care iradiază razele duhovniciei este Arhim. Ilie Cleopa, unul din pustnicii României, trăitori cu adevărat ai rugăciunii lui lisus. Majoritatea problemelor morale, dogmatice şi canonice sunt scoase din gura părintelui Cleopa, un mare duhovnic al românilor. Stând de vorbă cu sfinţia sa, parcă eşti în fata unei.persoane de pe meleagurile veşniciei, parcă eşti în faţa lui Antonie cel Mare sau Macdriersunt amintirile vremurilor patristice. Eu l-am întrebat pe părintele Cleopa tot ce priveşte mântuirea oamenilor, ce este Raiul şi Iadul, ce este omul, dânsul a vorbit, eu am scris şi în acest fel am reuşit să-l fac pe părintele Cleopa, prin cuvintele acestei cărţi să rămână printre noi şi după moartea sa. Părintele Cleopa spunea din smerenie: "Ce vrei să scrii, ce spune un moşneag? N-am făcut nimic în viaţă, numai păcate, n-am făcut nici un bine". Părintele Cleopa are ceva ce nu avem noi, Scriptura şi Sfinţii Părinţi sunt trecuţi prin mintea sfinţiei sale şi de aici primesc un nou suflu duhovnicesc, o reînsufleţire a patristicii. Scoate învăţăturile Sfinţilor Părinţi, cadintr~un cuptor care încălzeşte inimile. Orice cuvânt al Părintelui Cleopa este întărit cu câte o învăţătură de la Sfinţii Părinţi de multe ori l-am ascultat,

timp de 4 ani am adunat multe de ia dânsul, însă ceea ce am învăţat şi mi-a insuflat este dragostea de liniştea Mănăstirii, Părintele Cleopa nu vrea cu nici un preţ să se desprindă de "liniştea mănăstirii" simte că numai aşa se poate ţine cu mâinile atârnate permanent de cer. Am observat că ortodoxia românească are două trepte de trăire în Hristos, foarte distincte una de alta. Prima treaptă este ortodoxia călugărului. Această ortodoxie a călugărului constă în: Respectarea strictă a credinţei ortodoxe în dogme, Respectarea cu sfinţenie a rânduielilor Bisericii, Dragostea de a petrece permanent în interiorul bisericii, Mâncare foarte puţină, numai cât să-şi menţină viaţa, şi această mâncare de post, rugăciunea continuă chiar când munceşte, Izolare de restul lumii, Ascultare fără şovăire, Liniştea interioară, Fuga de oameni pentru a fi mereu cu Hristos. Aceasta este ortodoxia călugărului, are călugărul o lume a lui Hristos şi a lui, aceasta este o stare de sfinţenie. La mănăstirile din Românite, parcă este o lume a veşniciei, mănăstirile atârnă mai mult-de cer, parcă lumea aceasta ar exista ca ceva străin pentru călugări, totul are valoare veşnică, te simţi în cer când eşti în Mănăstire. Din această stare, am tras concluzia, de ce sfinţii cu Moaşte aproape toţi sunt numai din călugări. Mâncare puţină, Rugăciune permanentă şi intensă, liniştea interioară totală, izolare de lumea aceasta trecătoare si unirea totală cu veşnicia. Sfântul Ioan Iacob Românul, descoperit la Ierusalim în anul 1980, după 20 de ani de la moarte, i-a fost găsit trupul întreg, dar el timp de 7 ani, mânca odată în zi puţină pâine şi bea apă, Dumnezeu răsplăteşte încă din lumea aceasta asceza mistică, prin păstrarea trupului îndumnezeit neputrezit, fiind arvuna învierii trupului. Ortodoxia călugărului este o treaptă foarte înaltă, este culmea trăirii creştine, ce frumos este să fii călugăr, vă rog să încercaţi^ dar atenţie, înălţimea este foarte măre, vânturile ispitelor sunt uragane, "dar toate le pot în Hristos cel ce mă întăreşte ". Aceasta este explicaţia existenţei sfinţilor cu Moaştele (trupul întreg) numai din călugări. A doua treaptă a ortodoxiei este ortodoxia omului din lume, a celui căsătorit sau necăsătorit. Aceasta este treapta mai de jos, este credinţa creştină pe valuri, ispite şi greutăţi, căci fiind pe mare, oricât te-ai lupta, până n-ai ajuns la uscat, nu eşti sigur de viaţă. Marea este lumea aceasta, cel ce se luptă pe mare este eres ţinui," care nu poate fi sigur de biruinţă, până na ajuns la uscat, la moarte, căci numai atunci îi întinde veşnicia mâna. Ortodoxia din lume o practică poporul, care ţine credinţa ortodoxă cu orice preţ, ţine posturile Bisericii, se roagă, practică credinţa Bisericii şi în acest fel merge pe drumul mântuirii. Dar distanţa dintre creştinul din lume şi călugăr este liniştea călugărului, izolarea, pustia, iar starea creştinului d,in lume este tulburarea şi grija permanentă. Călugărul este în urcare continuă spre cer, creştinul din lume şi el urcă, dar cu paşi mici, suferind uneori şi regres, merge când înainte când înapoi. Dar ţinta celor doi, a călugărului şi a celui din lume este ajungerea la acelaşi loc, ajungerea la Raiul desfătării şi credinţa este un dar. Aceste două stări le-am constat în acest pelerinaj, ceea ce vei vedea şi dumneata cititorule citind acest Pelerin.

L Motivul scrierii acestui Pelerin ? Poporul creştin, preoţii şi călugării nu aveau un îndreptar de Spovedanie, nu ştiam Canoanele pentru păcate, nu ştiam cum se aplică aceste canoane prin Spovedanie, acesta a fost primul motiv al scrierii acestei lucrări. Apoi nu ştiam practica Rugăciunea: "Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", multe probleme puse de popor nu le puteam dezlega, fiind tineri, nu aveam experienţă, toporul nu ştia mărimea păcatelor şi cum să se scape de ele, nu ştiam cum să ne purtăm cu sectarii, nu ştia poporul cum să procedeze cu copii lor, dar nu mai punem că nu ştim ce este Raiul şi Iadul şi nu ştiam ce fac călugării spre mântuire. Am pornit la alcătuirea acestei cărţi aşa: Am întrebat eu personal pe părintele Arhim. Ilie Cleopa, Arhim. Varsanitfie Lipan, Arhim. Dogaru Ambrozie şi Schimonahul Paisie Olaru, care este Canonul .pentru fiecare păcat în parte, după pravila Bisericii cea Mare, ei îmi dictau, iar eu scriam, totul este al acestor mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria, iar aceşti duhovnici le-au cules de la Sfinţii Bisericii Ortodoxe. Eu am fost cu întrebareaji cu scrisul, iar duhovnicii îndemnaţi de Duhul Sfânt cu dictarea. In al doilea rând, am pus poporul să întrebe pe aceşti mari dihovnici, care de o viaţă Spovedesc poporul, iar prin aceste întrebări şi răspunsuri puteţi vedea durerile sufletului poporului român. Unde nu vorbesc aceşti mari duhovnici sunt nişte frânturi de lucrări puse de mine păcătosul. Eu ne fiind preot, ci numai diacon, nici nu am dreptul să aplic cele spuse de aceşti mari duhovnici ai României, dar am dreptul să le scriu si să le studiez. Un diacon, ce poate? Este abia un ajutor al preotului. 2. Scopul lucrării: Am urmărit să ajut poporul creştin ortodox, preoţii şi pe tot cel ce doreşte Raiul, să mergem pe drumul drept al Bisericii Ortodoxe, am căutat să aflu, cum ne putem mântui sigur, fără şovăire şi fără ezitare. N-am căutat să laud pe nimeni, lauda este a lui Dumnezeu de la care vin toate darurile. Apoi am căutat să scot din întuneric "Comorile ortodoxiei româneşti", să vedem dreptatea ortodoxiei, căci aceasta este singura credinţă mântuitoare din lume. Mărturisesc din toată inima, că, ceea ce am învăţat de la Mănăstirea Sihăstria în perioada 1985-1990, n-am avut de unde învăţa la Facultatea de Teologie timp de 4 ani, adică, practicarea curat drîodoxă a credinţei creştine, aplicarea Canoanelor, ţinerea cu sfinţenie la credinţa pustnicilor noştri, mi se părea că ce uşor este să fii preot, dar slavă lui Dumnezeu, că părintele Cleopa şi ceilalţi duhovnici mi-au deschis ochii, ca să fii preot trebuie să fii ca un înger, sigur, preot adevărat. Te rog cititorule, de nu vei afla tot ce cauţi în această lucrare, completează dumneata,-, du-te până la marii părinţi şi mai întreabă, şi aşa ne vom mântui amândoi. 3, Roadele lucrării se vor vedea la Judecata din 'Urmă, când cei ce se vor folosi de lucrare si vor practica ceea ce scrie în ea, se vor mântui. Dar am\să vă arăt şi câteva roade imediate. Când am dat lucrarea în mână la popor, în urmă cu vreo doi ani, fraţii slujitori de la Sf Altar m-au mustrat aspru, contradicţia, legea dezvoltării, iar poporul mulţumea. Ispita începutului a trecut, trebuie să avem şi răbdare să nu ne mândrim, de n-ar fi mândria ce uşor ne-am mântui. Un 'caz însă i-a înţepenit şi

pe mustrătorii mei; Un preot tânăr, primeşte de la mine Pelerinul Român, preot la locul lui. După oarecare vreme se îmbolnăveşte, ş i face purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că vine acest preot pentru Spovedanie tocmai la preotul ce m-a mustrat pentru Pelerin. Preotul bolnav vine cu Pelerinul în mână şi se Spovedeşte plângând, presimţea că i se apropie plecarea la veşnicie, îl dezleagă acest preot şi după câteva luni preotul tânăr moare. După moartea acestui preot, cel ce mi se împotrivea mi-a zis: "Apoi să ştii că s-a Spovedit la mine preotul acesta ce a murit, cu "Pelerinul român " în mână şi cred că s-a mântuit şi eu am plâns la Spovedanie alături de el". Acesta a fost efectul mântuitor al acestei cărţi şi ce bine, că chiar asupra unui preot tânăr şi prieten de al meu. Unii citindu~l, se văd cât de păcătoşi sunt şi vin la Spovedanie f i,se lasă de păcate şi aşa îşi mântuîeşc sufletele. Iată un caz: O credincioasă merge la Spovedanie la un preot, iar preotul îi dă un Canon mic, nu după Pravila Bisericii, creştina îi scoate Pelerinul şi-i zice: "Nu părinte, nu sunt mulţumită, mie să-mi dai canon după ceea ce zice părintele Cleopa, uite, vezi cartea?" Ii scoate Pelerinul român. Cartea, în primul rând ar trebui să fie pe masa fiecărui preot. Unii creştini au obiceiul de a judeca pe preoţi, mare păcat este acesta, ai voie să-l judeci numai dacă preotul se face eretic, sectar.-Zi'ce părintele Cleopa: "Pune într-un vas de marmură albă, bani de aur, toarjiă cenuşă peste ei şi apoi pune apă. Ai să vezi, că cenuşa o ia apa, iar banii rămân în vas. Vasul de marmură albă este preotul, banii de aur sunt harul preoţiei, iar cenuşa sunt păcatele preotului, nu ating păcatele preotului aurul preoţiei, în preot este puterea lui Dumezeu ". "Pelerinul Român " este o carte ce începe cu Biserica lui Hristos, Cel ce este întemeietorul bisericii ortodoxe, ea îî arată românului ce să facă, fie la naştere până la mormânt, pentru a-si putea câştiga mântuirea sigură a sufletului său. Apoi îi arată omului păcatele şi cum să se scape de ele, imediat ce apar 3 Simboluri de credinţă "Credeul Apostolic, Crezul nostru de la Niceea si al 3 le-a Credeu al Sf Atanasie cel Mare " noi credem ca şi Apostolii şi ca sfinţii, nu după capul nostru "Biserica este Apostolică". După ce, pelerinul a pus temelie credinţa ortodoxă, te duce spre Viaţa creştină, spre Spovedanie, Canonul pentru păcate, vin şi întrebările cu păcatele ce le-ai făcut, întrebări pentru popor şi pentru preoţi, toţi suntem păcătoşi, căci şi preotul se Spovedeşte: După vrednicie, apoi se dă Sfânta împărtăşanie şi aşa creşte omul duhovniceşte. Insă nu -se poate să fii creştin fără rugăciune, vei vedea că are 7 Trepte, rugăciunea poate mult şi are efecte medicale vindecătoare, vindecă chiar şi fizic. Călătorind aşa, femeia creştină vede cum se poate mântui prin Sf. Taină a Nunţii, .• 232. N-am ajutat pe aproapele sufleteşte şi trupeşte. Sufleteşte, n-am adus suflete la mântuire; trupeşte, n-am îmbrăcat pe goi, flămânzi. 233. Nu am virtuţile teologice: Credinţa, Nădejdea, Dragostea şi înţelepciunea, dreptatea, tăria, cumpătarea. . , 234. Mi-am folosit în păcate libertatea vieţii mele (oricât am fost de ocupaţi în viaţă, timp pentru păcate avem, iar pentru Dumnezeu nu). 235.Mă apasă păcatele subţiri, îngâmfarea de sine, cruţarea de sine, mila de sine, părerea de sine, înfumurarea, iubirea de sine ş.a. 236. La Spovedanie se merge nemâncat,.după ce ai postit 5 zile şi ai trăit în înfrânare. După Spovedanie aşa să zici păcătosule: "Acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut, şi toate câte sunt scrise în catastifele dracilor le-am făcut, de care îmi pare rău şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului mă hotărăsc să nu le mai fac şi pentru care vă rog să-mi daţi canon după Pravila Bisericii. Amin". Mănăstirea Sihăstria 1988. Hârtia pe care ai avut păcate scrise o dai focului, însă, când ai venit la Spovedanie, e bine să mai ai o hârtie şi un creion, ca să-ţi notezi canonul ce 1-ai primit. De ai primit canon după Pravila Bisericii şi-1 vei face te vei mântui, iar de riu, păcatele rămân fără iertare. v Orice creştin e bine să facă o dată în viaţă Spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate Spovedi oricând La preotul lui. Păcatele nu pot intra în cer, fără Spovedanie nu intră în cer nimeni. Atenţie însă, că diavolul are un şiretlic: când faci păcate îţi dă curaj, iar când să le Spovedeşti îţi aduce ruşinea. Să nu ne ruşinăm fraţilor la Spovedanie, ca să fim iertaţi, ci mai bine să ne ruşinăm de a mai face păcatele. Numai Episcopii şi Preoţii pot dezlega păcatele oamenilor, ei sunt urmaşii Apostolilor, nici diaconii n-o pot face aceasta. Episcopii şi Preoţii se dezleagă unii pe alţii, căci şi ei sunt păcătoşi. Ce uşor este să te mântui, vii la preot, spui păcatele, preotul spune: "Eu nevrednicul preot şi duhovnic te iert şi te dezleg cu puterea ce-mi este dată, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfanţului Duh. Amin". Şi Hristos în chip nevăzut îţi dezleagă lanţurile păcatelor tale, şi ceea ce zic*e preotul pe pământ, face Hristos în ceruri. Aceasta este Taina Tainelor, nici îngerii, nici Arhanghelii, nici chiar Maica Domnului nu poate da dezlegarea păcatelor omului, fără numai preotul Domnului nostru îisus Hristos, care este în lume un "Alter Cristus" un alt Hrîstos. Şi răspunderea preotului este cu atât mai mare cu cât-mai mare este darul dat lui_de Hristos.

11. AŞA NE SPOVEDIM NOI PREOŢII CĂLUGĂRI ŞI PREOŢII MIRENI Preotul fiind om şi el poate păcătui şi aşa că şi el are nevoie de Spovedanie. Preoţii se Spovedesc unii la alţii. 1. Am uitat să blagoslovesc amestecările Sfintelor la Proscomidie. (Vezi Povăţuiri Liturgice de Neamţ, 1860pag. 157). 2. Am pus prea multă sau prea puţină căldură în Sfintele Taine, greşind 48

prin aceasta greu; Vezi tot acolo Sf. Nichifor 13. . 3. Am împărtăşit pe credincioşi sau monahi cu miride în loc de NI KA şi aşa am pus pe zidire în locul Ziditorului. Sim. Ţes. IV, 94. 4. N-am cercetat la Mărturisire păcatele celor ce se mărturisesc, cu cele 7 fericiri, vezi învăţături către Duhovnici cap. 5. 5. M-am lenevit a da sfat bun la mărturisire celor ce mi-au cerut, Pravila .luiNicodim Sachelarie; Prov. 13, 14. 5. Am dezlegat pe cei ce Dumnezeu prin Sf. Canoane nu-i dezleagă şi am legat pe cei ce Dumnezeu nu-i leagă prin Sf. Canoane. Pravila lui N. Sachelarie 136. 7. Am vorbit de rău şi am judecat cu mintea pe episcop şi pe cei mai mari.'P.M.B, gl. 373, Apost, 55, Sofia, 3. 8. Am dezlegat pe cei legaţi de alţi duhovnici când aceştia încă erau în viaţă. Carte folositoare de suflet, pag. 130. * 9. Am descoperit secretul Spovedaniei către alţi duhovnici, P.M.B. gl. 139, reg. B.O.R. Art. 31, 25-26. 10. Am dat bani sau alte daruri episcopului că m-a hirotonit Pidalion Apost. 29, IV, Ec. 2 IV Ec. 22, 23; VII Ec. 4; Sf. Vasile, 90. 11. Am recomandat la hirotonie pe cei'nevrednici şi opriţi de Sf. Canoane. Carte folositoare de suflet, pag. 49, Sf. Vasale 90. 12. Am primit în Sf. Altar şi alte daruri în afară de prescuri şi vin. Apost. 3, 4; VI Ec. 28, 32, 27, 94; Cart. 44. 13. Când am tăiat SfAgneţ au sărit fărâme pe jos şin-am făcut 200 de metanii. P.B.G. 127. 14. Am făcut Panahida cu dezlegări la Praznice împărăteşti şi în cele 5 zile din săptămâna I a Postului Mare, Tipic Mare, 493. 15. Am îngăduit a sluji Sf. Liturghie fără a citi sau a asculta cele 7 Laude, P.M.B.,gl. 72. 16. Am pus preţ şi am cerut bani pentru slujbe. Cartea IV Regi 5, 27. 17. Am cădit cu cădelniţa fără foc. Scara. f. 37, Sholie 23. 18. Am cădit Biserica cu răşină în loc de tămânie şi smirnă. 19. Am slujit cu Prescuri prea vechi, mucede, înăcrite, şi nu de grâu curat. Pov. Lit., Neamţ, pag. 167. 20. Am slujit cu vin cumpărat din târg, neştiind de-i curat. 21. Am slujit cu vin oţetit, nefiind de struguri. Fac. 4,4-5, Pov. Lit. pag. 167, P.G.B., pag. 102. (47). 22. Am zis ecteniile prea des sau prea rar, prea tâţziu sau prea încet din lenevie, din nesimţire, păgubind ascultătorii VI Ec. 75; Laod 15, Prov. 26, 16; Ec. 3. 23. Am Spovedit rară folos. Vezi Molitvelnic. 24. Am pomenit la Liturghie necununaţi, sinucişi, P.G.B. 101. 25. Am scos părticele greşit, din ale viilor pentru morţi. Sluj. Prosc. 26. Mi-au căzut părticele de pe Disc pe Felon, pe jos, P.M.B. 164 27. Am scăpat pe jos Sf. Procovete., Sf. Vase, idem. 28. M-am lenevit a citi la bolnavi, a face aghiasmă.la ziua l a lunii VI Ec., Prov. 26/14-15. 29. N-am pus cereri la Liturghie în vreme de secetă, război, bolnavi sau călători, la Prosc. Sardica, 11, Pateric 175, VI Ec. 80, P.MrB. 104. 49

30. N-am pomenit.cu evlavie pomelnicele ctitorilor şi ale creştinilor la Prescomidie şi Liturghie, I Cor. 13, 8; Sim, Ţes. 9, 27. 31. Am pomenit pe vii Ia morţi, intenţionat, s ă moară sau să li se întâmple rău. Sim. Ţes. 9, 72. Nicodim Sachelarie, Ierosilia, pag. 161. 32. Nu m-am înfrânat la masa de seară, când trebuia a doua zi să fac Sf. Liturghie, Cart. 48, 56; VI Ec. 29 şj 89. . 33. Am avut gânduri de hulă asupra împărtăşaniei Sim. Ţes. VII, 264. 34. N-am spălat dinţii şi gura înainte de miezul nopţii, când trebuia să fac Sf. Liturghie, Pov. Lit. Neamţ, 1860, pg. 165. 35. N-am tăcut Sf.Lit, la vremea cuvenită. Ţes. Lit. Voi. III, pag: 89. 36. Am slujit cu Sf. Vase oxidate, vechi, uzate sau în pahar de sticlă în loc de Sf. Potir. Pov.. Lit. pag. 166. 37. Am zis rugăciunea pe de rost la Sf. Liturghie, greşind. Pov. Lit. Neamţ, 18f60, p. 169. 38. Am slujit Sf. Liturghie fără 3 lumânări aprinse pe Sf. Masă, Pov. 166. 39. Am slujit ca preot, făcând şi pe paraclisierul, servindu-mă singur, greşeală mare. Pov. lit. pag. 166. 40. M-am mâniat şi m-am iuţit în timpul Sfintei Liturghii, Idem. 41. N-am zis clar cuvintele la sfinţirea Sf. Taine,.Idem, 169. 42. Am slujit Sf. Liturghie şi nu m-am împărtăşit, dând prilej de presupus şi sminteală, Ap ; 8, 9, P.M.Ş. 123. 43. N-am aşezat bine mustăţile la împărtăşanie. Pov. Lit. pag. 171. 44- Am primit Sf. Trup în palma stângă, nu în dreapta, Nic. Sachelarie. 45. N-am spălat buretele când s-a înegrit şi era plin de praf. 46. M-am lenevit a face Sf. Liturghie în Duminici şi sărbători, Pov. Lit. 127. 47. M-am lenevit a face de rând săptămânal la Altar, Prov. 26, 16; VI Ec. 3, Pateric 175. 48. N-am citit mulţumirile după împărtăşanie, cu dragoste şi recunoştinţă, ci am pus pe altul să-mi citească. Pov. Lit. 175. 49. N-am păzit înfrânarea la masă, după Sf. împărtăşanie. Pov. Lit. 175. 50. N-am învăţat diaconii şi paraclisierii să slujească cu frică de Dumnezeu, Pov. Lit. 173. 51. Am dat voie paraclis ierului să cureţe Sf. Prestol şi să atingă lucrurile sfinte de pe Sf. Masă, Pov. Lit. 173, : 52. N-arn uscat Sf.nTaine şi nu le-am sfărâmat atunci, ci numai când aveam nevoie pentru împărtăşanie. Pov. Lit. Prov. 26, 14-15. 53. Am citit Sf. Evanghelie, cu greşeli, păgubind ascultătorii, Iac. 4,17, Osea, 4, 5. ' , • 54. Am Spovedit nefîind duhovnic pe cei ce erau de moarte. Sim. Ţes. 13. 55. M-am făcut preot înainte de 30 de ani, VI Ec. 14. 56. M-am făcut duhovnic mai înainte de 40 de ani, P.M.B., gl. 319. 57. Ca preot sau duhovnic am silit pe Cineva din cei ce s-au smintit de mine, să vină la mine pentru slujbe şi Spovedanie, greşind spre ce este scris: "Tot ce nu este din credinţă, păcat este" (Rom. 23). Sim.'Ţes. IX. 49.' 58. Ca preot de mir sau iero'monah am făcut Biserică fără aprobarea episcopului şi am slujit în ea. Apost., 23, Vi Ec. 18, VI Ec. 31, 34, 50

59. Am făcut Agheasmă, Sf. Maslu, Spovedanie în parohia altui preot fără voia lui sau a episcopului locului. Apost. 14,1. Ec. 15, VI, Ec. 5, Ant. 16. 60. Am botezat sau cununat a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi în 3 afundări. Apost, 46, 47, 68, II Ec, 7, VI Ec. 95. 62. Am mâncat şi băut prin cârciumi, fără nevoie smintind. Ap. 42,43,54. 63. Am luat de la Biserică lumânări, ceară sau altceva, Sf. Vasile 61, Ap. 72-73v ' 64. înfrânîndu-mă de la carne, am socotit-o spurcată., Gangra, 21, Sf. V. 86. . 65. Ieromonah fiind am slujit la Sf. Altar fără mantie. Nichifor, Mart. 26. 66. Ca preot şi duhovnic n-am ştiut pe de rost cele 10 porunci, 7 Laude, 7 Taine ale Bisericii, 12 articole ale Crezului, 9 por. Bis., 3 virt. teol, 7 păcate de moarte, păcate strigătoare la cer, împotriva Duhului Sfânt. Carte folositoare de.suflet, cap. V, pag. 26. 67. N-am cunoscut cum greşeşte omul împotriva celor 10 Porunci. Idem. 68. N-am ştiu cele 7 cauze ale păcatului. Ce? Pentru ce pentru mijloc, vreme, pentru loc, suma păcatelor, Carte folositoare de suflet 5, 26. 69. N-am cifhoscut Can. pe de rost, nici vindecarea bolnavului, Idem. 70. Am slujit Sf. Liturghie oprit fiind de episcop, Ap, 12, 13,'33; VI Ec. 21,1,1 Regi 15, 26; Sf. Nic. 8:1 Ec. 5. . 71. M-am mâniat, am blestemat şi afurisit pe cineva, fără voia episcopului. P.M.B., gl. 35, Prov. 26, 2; Ps. 108, 27. Num. 23, 8. 72! La judecata publică am jurat fiind martor sau vinovat. Mt 5,33-354; Fac 22, 16; Ps. 131; Mt. 26, 63. 73. Am vorbit de rău.pe Patriarh; Mitropolit,'Episcop. Ap. 55, Sofia, 3. 74. Am luat daruri şi bani la Sf. împărtăşanie, Fapt, Ap. 8, 20; Rehi 12, 12-17; VI, Ec. 23. ' 75. Am luat femeie fără să fie fecioară şi aflând nu m-am oprit de la Sf. Liturghie, Lev. 21, 13-14., Neocez. 8,1 Cor. 6; 16, P.B.G., pag. 114(107). 76. Arn fost oprit de Sf. Canoane de a sluji şi totuşi am slujit, primit preoţia, VI Ec. 14; -Tini. 3, 2-4; Apost. 23. 77. După hirotonie am spus la duhovnic unele păcate, care mă împiedicau de la hirotonie, ce trebuiau spuse înainte., Sf. Vasile 82. 78. Cunoscând puterea Sf. Canoane, care mă opresc de la slujire, tot slujesc Sf. Liturghie, I EC. 101 Sf Nichifor 35. 79. Ca preot sau diacon am băut şi m-am îmbătat, am jurat de lucruri sfinte şi.nu m-am oprit de la Sf. Lit. Ap. 27, 42, 55, 56, Sofia 3. 80. Am jurat strâmb la judecata publică, prin care am pierdut preoţia şi apoi am slujit Sf. Liturghie. Sf. Vasile cel Mare 64, PBG, pag. 114 (101). 81. M-am sfătuit cu alt preot sau călugăr să nu ascult de episcop, când episcopul era în hotarele ortodoxiei, Ap. 39, Cart 6, 7,1 Ec. 16; II Ec. 15. 82. Am sărutat un mort în ziua când trebuia să fac Sf. Liturghie. 83. Am slujit Sf. Liturghie fiind certat cu cineva, I. loan 2,11; Prov. 11, 5; 23, 17, 84. Am slujit Sf. Liturghie fără Antimis sau cu unul rupt. Sim. Ţes. V. 108. 85. Ca preot am fost vânător de fiare, păsări şi nu m-am oprit.de la Sf. Liturghie. VII Ec. 51 (Preot vânător= 3 ani nu se împărtăşeşte). 86. Ca preot am ştiut descântec sau farmec, sau am alergat la cei ce ştiu 51

pierzând preoţia. Sf. V. 65. PMB, p. 115, Sf. V. 72, Grig. Nissa 3, Laod. 36. 87. N-am pomenit ca preot şi diacon numele episcopului din ură, mândrie, L loan 4, 16ţ II Ec. 13, 14, 15 vSim. ţes. IX, 14. 88. N-am alergat la Botez sau împărtăşanie grabnică, murind nebotezaţi şi împărtăşiţi aceia: oameni, copii, P.M.B., gl. 157, BOR, 40, Sf. I. Post. 24. 89. Am slujit cu cel caterisit, oprit, Pidalion Neamţ, Foaia 268, Ap. 29. II Ec. 3. . 90. Ca preot de mir, ştiind că preoteasa mea a căzut în păcat cu altul am trăit cu ea mai departe şi am slujit Sf. Liturghie ca preacurvar, PMB, 84. 91. Am binecuvintat nunta fărădelege, din rudenii spirituale şi trupeşte fiind părtaş la păcatul altora, PMB 211, PGB 208. 92. Am făcut baie în ziua în care trebuia să fac Sf. Liturghie, sau după VI Ec. 77; Laod, 36: PMB. gl. 66. 93. Ca preot de mir nu m-am păzit în curăţie cu soţia 3 zile înainte şi după Sf. Liturghie tot 3 zile. S im. Ţes. IX, 14-15,1. Cor, 7, 5, Dion. 3. 94. Ca preot sau diacon am fost la nunţi cu lăutari sau jocuri, am jucat, am privit la ele, pierzând prin aceasta preoţia. Ap. 42m, 43, PMB, pg. 100, 128. 95. Am primit servicii lumeşti, afară de cele bisericeşti şi aşa n-am purtat de grijăde slujbele Bisericii şi de creştini. PBG, gl. 135, 121. Sint. At. 5, 369, 40. 96. Ca preot călugăr am fost naş la nuntă sau botez, sau am cununat şi binecuvântat nunta, lucru oprit pentru ieromonahi. PBG. 135, 121. 97. Am primit în Biserică daruri de la eretici sau schismatici. Fac. 4. 5, Os 2. 98. Am botezat copii, după.ce am stat la masă. 99. Am scos părticele pomenind copiii pierduţi la Sf. Liturghie, Fac 4, 5, R 15, 15. 100. Am primit Liturghie şi daruri de la cei necununaţi, i-am pomenit la Sf. Liturghie, Fac 4, 5; I Regi 15, 15-23. 101. Am primit Liturghie de la cei ce trăiesc în păcate grele la arătare. Idem. 102. Am vărsat la Sf. Liturghie, Sfintele Taine pe Antimis. PMB 64. Ţes. 81,83. 103. Am vărsat din beţie, din neînfrânare, mâncare vătămat. PMB. gl. 28. 104. Am vărsat după ce m-am împărtăşit cu Sf. Taine. PB 72. 105. Am slujit Sf. Liturghie, nepregătit sufleteşte. 106. Am slujit Sf. Liturghie, căzând în ispită de beţie. Le. 21, 34; Efes. 5, 18. 107. Am slujit cu mândrie şi slavă deşartă, am predicat cu scopul de a fi lăudat de oameni, nu pentru aducerea sufletelor la mântuire, Prov. 15,13. 108. Făcând Sf. Liturghie, din lene şi nebăgare de seamă am făcut greşeli şi n-am citit cu evlavie rugăciunile dintre ecfonisuri, la vremea lor. . 109. N-am strâns bine Sf. Taine de pe Sf. Antimis;IV Ec. 3. Prov. 26, 14-15. 110. £J-am potrivit cu frică Sf. Taine, am pus vin mult m-am îmbătat. PBG 127. 111. N-am curăţat bine Sf. Vase, Potirul la potrivire, IV. Ec. 352

112. N-am dat cu atenţie anafora, căzând pe jos. PB, gl. 164. 113. Am ales veşminte frumoase şi bune să plac oamenilor, să mă mândresc, PBG, 128, Sirah 10, 15. 114. Nu m-am înfrânat de la mâncare, băutură, somn, fiind de rând la altar. Pov. Lit. Neamţ, 1860. 115. Nu mi-am înfrânat ochii şi limba. Idem. 116. M-am lenevit să fac Sf. Maslu, Agheasmă creşt. Sim. Ţes, cap. IX. 117. N-am mărturisit cu destulă răbdare pe creştini. Idem. 118. N-am ştiut dogmele şi Canoanele, din lene, din Hronograf Chedrin, an 1837.' 119. Unora le-am dat canon greu, iar la unii potrivit. Idem. 120. Am slujit Sf. Liturghie cu veşminte rupte, vechi, smintind oamenii. 121. Am purtat Sf. Taine cu mine, călătorind fără atenţie şi frică de Dumnezeu, le-am dat să le poarte cei nesfinţiţi de episcop. A. Şaguna, Drept Canon pag.885. 122. Am dat Sf. împărtăşanie celor nevrednici, din neiscusinţă, nebăgare de seamă. 123. M-am lenevit de a alunga din inimă gândurile necurate. 124. M-am certat şi sub formă de râvnă, ţin mânie. 125. îmi pare rău şi mă scârbesc de binele altuia. 126. Mă mândresc în haine, în păr şi în faţă. 127. Mă mândresc ,în portul meu, pipăindu-mi trupul şi faţa. 128. îmi place să poruncesc şi urăsc pe cei ce poruncesc. 129. îmi place să fiu băgat în seamă, iar dragoste nu am. 130. Mă scârbesc asupra celor ce cântă şi nu merg în strană. 131. Sunt leneş şi n-am grijă de bunăstarea cărţilor. 132. Am vrut să fiu preot şi am intervenit cu bani prin oameni. 133. M-am făcut preot înciuda altora. 134. Am fostnevrednic, primind darul preoţiei. 135. Am ascuns o parte din păcatele mele la preoţie. 136. M-am făcut preot din interes. 137. Am slujit fiind păcătos, fără mustrarea conştiinţei. 138. Am făcut păcate oprite, înainte de hirotonie. 139. Am greşit şi după hirotonie. 140. Nu niă mărturisesc în fiecare săptămână. 141. M-am mărturisit fără umilinţă. 142. M-am grăbit la mărturisire şi n-am cercetat bine păcatele. 1^-3. Am tre.cut peste Canoane şi am împărtăşit cu nevrednicie. 144. N-am fost gata să dau sfat bun celor ce se mărturisesc. 145. Am scos părticele şi le-am dat poporului acasă. . 146. M-am lenevit apune cereri de nevoie la Proscomidie. 147. Mi-au rămas nepomenite pomelnicele viilor şi ale morţilor ctitori. 148. Am făcut slujbă la parohie, nefiind chemat de preot. 149. Am uitat să iau mantia la slujba Bis. afară de Liturghie. 150. M-am lenevit a învăţa şi a şti toate tainele şi poruncile Bis, 151. Am fost la judecată ca martor şi am jurat. 152. Am primit darul preoţiei ca o funcţie,, nu ca o misiune dumnezeiască. 153. Am descoperit după preoţie păcatele. 53

154. Am descoperit în glumă păcatele unor oameni. 155. Am slujit ameţit de vin, mâncat şi băut după 12 noaptea. 156. Am vânat, tăiat păsări, făcând vărsare de sânge. 157. Am bătut pe cineva, îmbrâncindu-1 afară din Biserică. 158. Am fost la vrăjitori/joc cărţi, merg la teatru. 159. Am jucat la bal şi alte ocazii tăcând sminteală. 160. Mă schimonosesc tunzând părul şi mustăţile. 161. Murindu-mi preoteasa greşesc cu concubina, se ia preoţia. 162. Fac sminteală cu privirea, cu vorbirea. 163. Am uitat din grabă sau rea voinţă săpomenesc'pe episcop. 164. Din nepurtarea de grijă mi-a murit vreun copil nebotezat. 165. Am slujit cu preoţi caterisiţi şi de altă religie. 166. M-am grăbit la anaforă, cazând pe jos sfarâmituri. . 167, Am greşit împreunîndu-mă când nu trebuia să slujesc în post în sărbătoare. 168. Am slujit fiind beat cu toate că aveam cine să slujească. 169. Am slujit cu haine nespălate. 170. Am dormit în Sf. Altar şi n-am păzit Pravila. 171. Am mâncat ceva şi am ieşit din Biserică înainte de încheiere. , 172. Fac politică, mă ocup cu posturi lumeşti. 173. Am lăsat slujba Bisericii şi mi-am făcut interese personale. 174. Am dezlegat posturile, ba-chiar şi eu am mâncat de dulce. 175. Am mâncat carne în post, fumez înaintea oamenilor smintindu-i, 176. Am glumit în faţa oamenilor, smintindu-i. 177. îmi răsfăţ ochii, privind la femei cu patimă. 178. Am smintit pe cineva şi s-a depărtat de Biserică. 179. Din cauza mea am sectanţi în Parohie. 180. Nu m-am îngrijit de fiii duhovniceşti, pierzându-i sufleteşte. M-am prins în mreaja lor rătăcită. ar fraţilor, să luaţi'aminte la ispite, ca sunt mari. când te-ai făcut călugăr, trebuie să te păzeşti de multe şi mai,ales de eşti şi preot. Să te fereşti de a da mâna. cu femei, căci diavolul deşfrâului este foarte viclean,, să te fereşti de a, le primi în chilie, să te fereşti să nu vorbeşti cu ele, numai la Spovedanie sau numai în Biserică. Căci uşor se poate pierde harul preoţiei şi al curăţiei. Numai de ai dat mâna cu p femeie şi diavolul ţi-a provocat necurăţia, ai curvit deja. Nu-i voit să săruţi pe obraz nici pe mama, nici o femeie chiar călugăriţă1 de ar fi. Numai de te-ai uitat la faţa femeii şi ai poftit-o, ai curvit şi ai pierdut harul preoţiei de eşti preot. Trebuie mare băgare de seamă. Nu coresponda cu femei, mai bine nu scrie la nimeni, lasă aceasta celor mai * 107

înduhovniciţi.Când veneau mai demult femei în mănăstire la. lucru, stareţul le dădea lor lucru separat şi călugării aveau lucrul lor separat, iar odată terminînd femeile lucrul lor mai repede au vrut-să ajute călugărilor, dar stareţul le-a spus: V-aţi gătat lucrul, acum mergeţi acasă. • • ' - . ' lată ce a păţit în tinereţe unul din marii călugări, Hrisostom Posttjjache, de la Schitul Buciurn, Iaşi, eu îi eram duhovnic. II-făcuse preot la vârsta de 30 de ani şi ce s-au înţeles nişte femei, ca să-1 dărâme. Vine una la el la Spovedanie, frumoasă foc şi după ce a Spovedit-o, numai ce vede că femeia s-a dezbrăcat în pielea goală.în faţa lui şi-i zicea: "Părinte eşti frumos vreau să trăiesc cu tine!" Vezi ce face diavolul! El i-a luat hainele şi i le-a aruncat afară din Biserică şi a scos-o afară şi pe ea. Putea într-o clipă să-şi piardă preoţia, de aceea, atenţie mare, fraţilor, la războiul dracilor. Nu umblaţi prin chilii pe Ia alţii, ca să aveţi liniştea interioară. Fugi şi dracii fug*de tine! , 26. DIN CUVINTELE PĂRINTELUI PAISIE OLARU, la 92 de ani. 23 iulie 1988, Mân. Sihăstria Frăţiile voastre aţi învăţat cum să'trăiţi în lumea aceasta. Poate ar fi bine, care vreţi şi-ţi putea să mai învăţaţi o carte. Cum să căpătaţi Raiul? Asta carte s-o învăţaţi. Poate mai'curîoaşteţi şi frăţiile voastre şi mai ştiţi 'că viaţa aceasta trece, viaţa aceasta de pe pământ trece. Poţi să trăieşti şi o sută de ani şi s-a terminat. Iar de aceea de dincolo niciodată! Viaţa cea de dincolo a sufletului niciodată nu se trece. Viaţa, aceea se nume$te veşnică, nu se trece, aşa de v eţi vrea şi v eţi av ea dragoste ca să căpăt aţi viaţa cea de acolo, Dumnezeu nu sileşte eu de-a sila pe om, îl lasă la bunăvoinţa lui, ca să-şi aleagă că-s numai două căi, una bună şi una rea. Nu puteţi - după cum spune Mântuitorul - să slujiţi la doi domni, ca să poţi împăca şi sufletul şi trupul. Aşadar, noi vă facem, o blagoslovenie, ca cu darul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor să vă ajute, ca să puteţi începe să puneţi început bun şi care-ţi putea de azi înainte de viaţa de dincolo. "Dumnezeu nu este spărgător de uşi" zice părintele Cleopa, adică pe nimeni nu-1 forţează. Eu sunt bolnav pentru păcatele mele, că spune la Paraclisul Maicii Domnului, pentru păcatele mele mi s-a îmbolnăvit trupul. Aşadar, Domnului să ne rugăm! l "Doamne miluieşte!" • , "Stăpân e Doamn e lisu s Hristoase, Dumn ezeul nostru , împ ăratul cel Atotputernic şi Atotştiitor. Care faci toate şi le prefaci singur cu voia Ta. Cela ce cuptorul cel de şapte ori a ars şi văpaia cea din Babilon în rouă o ai prefăcut şi pe sfinţii trei coconi I-ai păzit, Doctorale şi tămăduitoruie al sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în Tine, Doamne. Ţie ne -rugăm, depărtează şi înstrăinează toată lucrarea diavolească, toată calea satanei, toată Vrăjmăşia, privirea cea rea, strigarea, stricăciunea oamenilor răi de la robii Tăi aceştia (N) şi ori din răutatea omenească sau diavolească li s-ar fi întâmplat sau li se va întâmpla ceva nemulţumire în viaţă, însuţi Stăpâne iubitorule de oarrteni, tinde Mâna Ta cea Tare şi cu cercetarea Ta cercetează-1 pe dânşii şî le trimite lor pe îngerul Tău cel de pace să-I păzească, înger bmv credincios, păzitor sufletelor şi trupurilor, care să depărteze de la dânşii pe tot sfatul necuratului 108 *

diavol, pe tot vrăjmaşul văzut şi nevăzut, dăruindu-le izbăvire şi cu mulţumire să cânte Ţie: Domnul este ajutorul nostru nu ne vom teme de ceea ce ne va face nouă oamenii sau diavolii, nu ne vom teme de nici un rău, că Tu cu noi eşti Doamne, că Tu eşti Domnul puterii noastre, Tare, Stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie şi împărăţia Ta este împărăţie veşnică şi a Ta este împărăţia şi Puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sflntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!" Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! • "Dumnezeule cel veşnic Care ai izbăvit neamul omenesc din robia diavolului, izbăveşte, Doamne, pe robii Tăi aceştia de toată lucrarea duhurilor celor necurate, porunceşte diavolului şi oamenilor răi să se depărteze de la dânşii, de la sufletul, de la trupul robilor Tăi şi să nu se lipească de dânşii, ci să fugă de Numele Tău cel Sfânt şi de a Unuia-Născut Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. ChemămuŢe pe Tine, Stăpâne Doamne^ Doamne cel ce ai făcut cerul şi pământul, de la Ţinea ieşit Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul, Cela ce ai dat oamenilor spre ascultare dobitoacele cele necuvântătoare. Tu le-ai supus lui, Doamne, tinde Mâna Ta cea Tare şi cu cercetarea Ta cercetează pe robii Tăi aceştia (N) şi le trimite lor pe îngerul Tău care să depărteze de la dânşii pe tot sfatul vicleanului diavol, pe tot vrăjmaşul văzut şi nevăzut, dăruindu-le izbăvire şi cu mulţumire să cânte Ţie: Domnul este ajutorul nostru, nu ne vom teme de ce ne va face noua oamenii sau diavolii, ca Tu eşti^cu noi, Doamne, că Tu eşti Domnul păcii şi Părintele veacului ce va să fie". Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! "Domnul Dumnezeu Preamilostivul să vă miluiască, Domnul să vă ajute să vă mântuiască, săvătfblosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curăţească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească. Domnul sa vă fie păzitor sufletului şi trupului. Domnul ca un bun şi milostiv şi iubitor de oameni să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru lisus Hristos să vă blagoslovească în toate zilele vieţii voastre. Blagosloveşte, Doamne, pe robii Tăi şi pe roabele Tale (N) şi pe soţii lor şi fiii lor, pe soţiile lor le blagosloveşte, Doamne, măsuţa lor, căsuţa lor, pe toţi şi pe toate, cu darurile cele bogate, cu pace şi linişte şi sănătate şi de toata răutatea vrăjmaşului văzut izbăveşte-i, cele de folos pentru dânşii pentru a câştiga darea cea bună şi un colţişor de Rai le rânduieşte în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin" Am amintit aici, ca să vă blagoslovească Domnul şi dorinţa care-o aveţi, da sunt mai multe dorinţe, da nu-s bune toate^ Dorinţa cea bună, care am, spus-o maiiîntâi, pentru viaţa cea de dincolo, aceea să v-o împlinească Domnul, acestelalte sunt trecătoare. Aşadar, Dumnezeu să vă răsplătească dragostea şi osteneala pe care aţi făcut-o până aici şi să-vă ajute ca să vă puteţi menţine măcar aşa. Să urmaţi Biserica şi să ascultaţi preoţii şi duhovnicii, care vă învaţă, că ei vor da seama înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele frăţiilor voastre. Care aveţi copii, învăţaţi copiii să meargă la Biserică, să se închine, că Mântuitorul a primit copii mititei. Aşadar, spune într-un loc Mântuitorul: "De nu vă veţi face capruncii,nu veţi intra în împărăţia Cerurilor!!". Dar, nu ca pruncii să ne întoarcem ţnapoi, ci cu răutatea ca pruncii. Să nu avem răutate răzbunătoare. Copilaşii, care sunteţi, vă închinaţi seara şi dimineaţa, să faceţi 3 metanii dimineaţa şi 3 109

seara, să spuneţi "Tatăl nostru" de 3 ori dimineaţa,-de 3 ori seara şi să vă Spovediţi în Postul Sântămăriei (A Adormirii Maicii Domnului) că postul aiesta este cel mai scurt post, de două spătămâni, să va mărturisiţi, iar, dacă duhovnicul vă dă voie să vă şi împărtăşiţi. Aşadar Spovedania se face mai des, dar împărtăşania numai de nu eşti oprit de Canoane şi când îţi dă voie duhovnicul, când ştie că eşti vrednic. Pe mine să mă iertaţi, că nu ştiu multă carte, dar cu Darul lui Dumnezeu, ce am putut face şî ce voi putea voi face, vă pomenim la rugăciunile, noastre netrebnice, nevrednice, pe toţi şi pe răi şi pe vrăjmaşi, iar Dumnezeu va face cum va crede. Aşadar, iertaţi-mă pe mine păcătosul!". Părintele PaisieOlaru născut în anul 1896, acum în 23 iulie 1988 are * * vârsta de 92 de ani. Şi ţinându-se de o măsuţă, deşi are piciorul rupt din şold, de mai multă vreme, ne-a binecuvântat şi ne-a sfătuit. Părintele Elefterie de la Mân. Secu 1-a tratat cu piele de miel crudă şi cu tămâie pusă peste ea şi 1-a pus în nişte scânduri şi aşa trăieşte. Noi, cei 165 de creştini ai Catedralei cu Lună din Oradea am avut ocazra să stăm de vorbă cu unul din cei mai mari rugători ai acestei ţări. Toţi străinii, catolici şi de alte religii îl caută mai ales pe părintele Paisie pentru rugăciuni, a cărui rugăciune străbate până în adâncul sufletului este o rugăciune pe care o simţi, că te străpunge ca un fior sfânt. Acum la 92 de arii 1-am găsit şezând, în .pat cu Psaltirea în mână, se roagă toată ziua şi noaptea. îmi spunea odată, când 1-am aflat rugându-se în cimitir: Părinte de la Oradea, eu acum aştept carul şi călăreţii să mă ducă (Moartea). De un singur lucru îmil spunea că-I pare rău. Pe când eram la Sihla au venit nişte ostaşi ruşi şi au luat Sf. împărtăşanie de la Altarul Bisericii, cred că am greşit, trebuia să nu-i.las s:o ia şi să mor pentru Sf. împărtăşanie;acesta cred că mi-e păcatul meu. Mai bine muream ca martir al Impărăşaniei, că eram acum în Rai, cred că am păcătuit, dar eram tânăr şi nu ştiam ce să fac atunci. Dar, m-o ierta Mântuitorul cu rugăciunile Maicii Sale. In lunaAoctombrie a anului 1990, părintele Paisie a murit, după ce s-a Spovedit şi împărtăşit, o durere uşoară, 1-a făcut sătreacă la colţişorul de Rai, Ia vârsta de 94 de ani: Iar acum, noi orădenii, să ne rugăm ca să dobândim un colţişor din Rai, după cum s-a rugat părintele Paisie şi să fim acolo în acel colţişor unde 1-a dus Mântuitorui'pe părintele Paisie.

MOARTEA OMULUI 27 CĂLĂTORIA SUFLETULUI în clipa morţii omului 4 ispite îl atacă mai ales, şi acestea sunt: Vin dracii în clipa morţii şi-i zic omului: 1. Ce rost are ca ai crezut în Dumnezeu? In ce crezi tu? Tu răspunde-i: în adevăr! Iar diavolul întreabă: Care este adevărul? Iar tu răspunde-i: Ceea ce mărturiseşte Biserica lui Hristos acela este adevărul! 2. Ţi le arată păcatele cât munţii, ca să te bage în deznădejde: Vezi ce ai făcut în viaţă, uite cât de multe păcate ai, să ştii că nu te mai mântui. Tu 110

răspunde-i: Cu mila lui Hristos, tot cred că mă voi mântui. 3. Iţi va aduce apoi slava deşartă: Uite ce multe fapte bune ai făcut, poţi sate mândreşti. Tu spune-i: Ascultă drace, înainte îmi arătai păcatele. Vezi că eu n-am făcut nimic bine în lumea aceasta, ca să mă mândresc. Iţi aduce gânduri de hulă la adresa Maicii Domunuhii, se schimbă el însuşi în înger, se face sub chipul Maicii Domnului, Tu spune-i: Schimbă-te drace în chipul tău, eu n-am nevoie de vedenii acum. , Spune S£ loan Scărarul în Scara: '-'Dracii slavei deşarte pe cei ce cred în el îi fac filosofi. Cel ce.nu crede tuturor vedeniilor sale şi viselor sale, filosof este. Dacă visurile vestesc muncă şi judecată crede-le, că de la Dumnezeu simt. Iar de te duc ladeznadejde nu le crede1'. Unul din sfinţii pe care-l luptau dracii în clipa morţii şi-i spuneau: Ne-ai biruit pe noi, el le răspundea: Nu v-am biruit, abia după ce a trecut porţile veşniciei, atunci le spune, zicându-l&: Acum v-a biruit Hristos cu puterea Sa! Omul nu este sigur de biruinţa sa decât după moartea sa, dar vedeţi acest sfânt; totul punea din cauza smereniei? pe seama lui Hristos. La moartea omului se încinge luptă grea. Vin dracii cu cefele lor şi vin şi îngerii. Zice Sf. Efrem Şirul: "Nu vedeţi pe unii, că sunt gata să fugă, alţii îşi smulg părul, alţii sar jos din pat, nu putem noi vedea ceea ce văd ei atunci. Atunci văd lucruri înfricoşate!" . Sufletul omenesc, atunci când a ieşit din trup, prima zi se aşează la căpătâiul mortului, din care a ieşit şi stălângă el nemişcat o zi şi o noapte şi-l priveşte pe acel trup neînsufleţit din care a ieşit cu atâta scârbă şi dispreţ şi se miră foarte mult, cum el atât de frumtis şi de luminos a putut să locuiască în acel trup, tină împuţită, de care nu-i vine nici să stea lângă el, dar este obligat. Sufletul chiar păcătos fiind, până ce va fi judecat şi condamnat, el este tot strălucitor şi numai (lupă aceea se va întuneca, ca şi îngerii cei ce au căzut şi s-au întunecat. Fiind din-duhul lui Dumnezeu, au fost luminaţi, iar noi când suntem alungaţi, sufletul se întunecă la fel ca duhurile cele necurate; apoi când vine a doua zi, sufletul este luat de îngerul păzitor şi pleacă cu el şi înconjoară cu el peste tot pe unde a călătorit când a'fost viu cu trupul şi-i arată toate faptele pe care le-a făcut în viaţă, pe cele bune şi pe cele rele. Chiar de ar fi trăit 100 de ani şi mai multe sute de ani, nu depăşeşte o zi şi o noapte, pentru că merge mai iute decât gândul, şi-i' arată toate locurile unde a păcătuit, anul, luna, ziua, ceasul, minutul, se arată şi persoanele şi hainele cu care a fost îmbrăcat. Aici ai păcătuit cu cutare, aici ai făcut cu ochiul, aici ai ocărât, aici ai dat în judecată şi pe nedrept ai pus martori mincinoşi care au jurat strâmb după cum le-ai poruncit, aici ai fost la vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare^ aici ai făcut aceasta, ai dat în cărţi, în bobi, în cafea sau în ghioc, se arată şi persoanele, ca să ştii şi să recunoşti toate căci mâine vei apare în faţa Judecăţii. Apoi continuă, căci te-ai îmbătat în locul cutare, unde te-ai întâlnit cu cumnatul cutare şi cutare şi ai zis: mai adu băutură atâta, ai cântat, ai jucat, apoi te-ai îmbătat, apoi te-ai agitat, ai lovit, ai vărsat sânge, în tot locul îţi sunt arătate faptele şi persoanele cu care ai făcut faptul cel rău şi tot la fel şi cele bune. Aici ai făcut o rugăciune, aici, ai făcut milostenie, aici ai ascultat o predică, care ţi-a folosit şi te-ai lăsat de fumat, de tutun, aici ai îmbrăcat un sărac şi toate^aşa pe rând îţi arată îngerul, toate câte ai făcut în viaţă pregătindu-te pentru judecată şi toate ţi le aminteşte, ca şi când ieri le-ai fi făcut • lll

"Apoi când vine a treia zi de la ieşirea sufletului din trup, sufletul trebuie să plece la judecată, în această călătorie sufletul trebuie să treacă prinxele 24 de Vămi, care sunt păzite de mulţime de diavoli foarte înfricoşaţi, urâţi. Care păzesc cu multă stăruinţă acest drum spre cer şi arată în scris tot ce a făcut omul în viaţă, cât a trăit pe pământ şi nu numai faptele, dar şi gândurile şi cugetele inimii şi mai ales de ar afla vreun păcat nemărturisit din cele şapte păcate de moarte: Mânia, mândria, desfrânarea, minciuna, lăcomia, iubirea de argint, lenevirea la rugăciune, Şi nu este nimic din cele ce a făcut omul în viaţă să nu fie scris de aceste duhuri şi care cu atâta stăruinţă caută să răpească sufletul pentru a-1 arunca în muncile iadului. Dar îngerul păzitor când este gata să plece în această călătorie lungă şi îngrozitoare până la "Tribunalul ceresc" primeşte şase îngeri de escortă de la ceata îngerească, ca împreună cu îngerul păzitor, cei şapte la număr să poată escorta sufletul până în faţa lui Dumnezeu a Dreptului Judecător, dar în trecerea lor caută cu toată forţa în sufletul cel păcătos şi documentează scris, că păcatul este săvârşit şi precum că nu este mărturisit, căci peste cele mărturisite şi iertate este tras cu roşu peste ele, semn de mărturisire şi iertare, iar pentru restul se împotrivesc îngerilor cu mare furie, la care îngerii apără sufletul şi spun: Da, adevărat a păcătuit,,dar nu sunteţi voi judecători, ci noi trebuie să ducem sufletul până în faţa "Dreptului Judecător" şi aşa merg'înainte, iar când ajung cu sufletul.în faţa "Dreptului Judecător" cei şase îngeri împrumutaţi merg la ceata lor şi rămâne numai acel înger păzitor, care poartă grijă de suflet până la sfârşitul veacurilor, adică până la judecata cea de apoi şi chiar dacă sufletul va fi condamnat la munci, tot îngerul îi duce prinoasele cu lumânare, pe care le trimit cei din viaţă. Acum sufletul fiind în -faţa "Judecătorului" este întrebat de toate faptele cele rele, care sunt scrise totodată şi de îngerul păzitor şi nu scapă nimic neîntrebat din cele ce a făcut cât a trăit, şi nu numai atât, dar este întrebat şi de toate gândurile cele spurcate şi de toate cugetele inimii şi nu scapă absolut nimic, nici ba*nii pe care i-a mânuit în tot cursul vieţii sale şi pe ce au fost cheltuiţi, pe lucruri trupeşti, pe cântece, jocuri, beţii, desfrâuri, cât şi cele sufleteşti. Lumânări, tămâie, icoane, liturghii, parastase pentru cei răposaţi pentru a-I scoate-din munci. După ce face această judecată, sufletul este trimis împreună cu îngerul păzitor să viziteze toate locurile celor mântuiţi ale răposaţilor, timp de şase zile vizitează toate locurile celor mântuiţi şi ale tuturor celor fericiţi şi vede "Edenul" cu toţi cei ce se odihnesc în el, toate frumuseţilor pomilor, cu mii de feluri de flori şi fructe, cu milioane de păsări cântătoare, cu covoare de flori brăzdate pe jos de pârâiaşe, care murmură şi curg printre flori, cu apele lor limpezi şi răcoritoare de nu te mai poţi sătura de privirea lor, iar sufletele repausaţilor pline de veselie. Vede sânul lui Avram cu toate frumuseţile lui şi care este fără de margini şi unde sunt repausaţi milioane de suflete ce s-au.mântuit, vede cetele celor 12 apostoli, ce'i 70 de ucenici apostoli, cetele prorocilor, ale ierarhilor, ale cuvioşilor şi milioanelor de mucenici, care şi-au vărsat sângele în groaznice chinuri pentru credinţa lui Hristos, pentru sălbăticia împăraţilor păgâni, mai vede şi multe alte. feluri de fericiţi, care s-au încadrat în cetele celor nouă fericiri, cei blânzi, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, cei goniţi pentru dreptate şi celelalte. Apoi în această vizită de şase zile, lăcaşurile cereşti 112

'

sunt vizitate nu numai de cei ce se mântuiesc ci şi de cei ce se vor osândi pentru păcatele lor, la muncile iadului, ca pe lângă munci să mai fie chinuiţi de conştiinţa că au văzut lăcaşurile cereşti ale celor fericiţi, care au ascultat şi împlinit poruncile lui Dumnezeu şi, care se vor munci pentru neascultarea lor, toţi aceştia care vizitează frumuseţile cereşti, în aceste vizite roagă pe îngerul păzitor al lor, ca să-I lase acolo în această fericire, dar îngerul răspunde: "Nu eu,"ci Dreptul Judecător Hristos judecă şi trimite sufletele unele la fericire, iar pe altele la munci veşnice, fiecare după osârdia lui şi osteneala care a depus-o în viaţă pentru sufletul sau. Această vizită de şase zile este limitată pentru toate sufletele şi pentru cele bune, care se mântuiese şi pentru cele rele care se osândesc, ca după aceste şase zile şi cele trei zile dinainte de la ieşirea sufletului din trup se împlinesc nouă zile, în care timp se înfăţişează sufletul în faţa Dreptului Judecător. Plin de bucurie pentru toate cele ce a văzut, acum este judecat a doua oara, adică, atunci când se împlinesc cele 9 zile de la ieşirea sufletului din trup, rudel^sufletului cele rămase în viaţă fac tot ce le stă în putinţă pentru a îmblânzi pe Dreptul Judecător. Se fac Parastase mari, eu Liturghii, milostenii cu masă şi multe alte milostenii, care îmblânzesc!mila lui Dumnezeu asupra sufletului păcătos, iar acum, cum am mai spus pleacă să viziteze iadul cu groaznicele munci ale păcătoşilor. Şi la această vizită iau parte nu numai sufletele păcătoase, care după a treia judecată vor fi trimise să se muncească, dar şi cele ce s-au pocăit de păcatele lor prin mărturisire (Spovedanie) la duhovnic, prin post, rugăciuni şi milostenii la cei săraci şi prin urmarea la Biserică unde se taje "mielul lui Dumnezeu" se pregăteşte Jertfa cea fără de sânge, adică Sfânta împărtăşanie, care este cea mai puternică şi cea mai folositoare cum am mai spus, acum după a doua judecată sufletele sunt trimise în iad, împreună cu îngerul păzitor, acum numai vizitează nu se muncesc, nu se ard de dogoarea iadului, pentru că îngerul îi luminează ca un far, fără de care nu ar putea să vadă nimic, iar puterea Dumnezeirii le fereşte neatinse de foc, şi această vizită este limitată, ca şi celelalte în locurile sfinte, numai că asta este de 30 de zile, ca împreună cu cele 6 zile la Rai şi cu cele 3 zile până la judecata dintâi să nu depăşească 40 de zile, în care sufletul este judecat pentru a treia oară. Acum sufletul continuă vizita, unde vede toate muncile, pe care după ce va fi aşezat chiar la loc de muncă, nu le mai^ede, fiind întuneric, căci mi-1 va mai lumina îngerul păzitor. Şi vede tartarul cu groaznicele munci ale tâlharilor, ale criminalilor şi tuturor omorâtorilor de oameni. Tot aici se muncesc şi femeile criminale, care au îndrăznit să-şi omoare copiii în pântecele lor. A văzut Gheena, focul în care se .muncesc bărbaţii şi femeile care au făcut desfrânare şi nu s-au limitat la soţiile lor şi la soţii lor, a mai văzut muncile celor ce fură, răpesc sau înşeală la cântar, care toţi se muncesc, a văzut furii de cele sfinte, care se muncesc, care fură din Biserici odoare sfinte ale Bisericii. A văzut muncile vrăjitoarelor, a văzut ateii necredincioşi, care nu cred în "Slava lui Dumnezeu" şi alte munci, cum este scrâşnirea dinţilor şi gerurile cele mai aspre. Pentru că nu mai este cu putinţă să spunem din cele văzute în iad, pentru mulţimea lor. , Dar să ne întoarcem la .a treia judecată, după vizita de la iad a sufletului este dus la locul cuvenit, după mulţimea păcatelor lui, sau după mulţimea 113

pocăinţei din viaţă unde va rămâne până la sfârşitul veacurilor când va veni totodată şi Judecata cea de apoi, care va fi mai mult o sentinţă definitivă a celor trei judecăţi de rnai înainte şi va dura numai câteva minute, cât timp se.vor citi şase pagini la judecata aceasta. .. Dumnezeu va mai scoate din această pedeapsă o mare parte din sufletele omeneşti, la care şi după cele trei judecăţi de la ieşirea lor din viaţă, li s-au mai făcut de cei vii Parastase cu Liturghii şi milostenii. Pentru acest fapt, la a treia judecată, când sufletul a împlinit 40 de zile de la ieşirea din trup este rânduit de Biserică să se facă aceste slujbe, care mai mult îmblânzesc pe Dreptul Judecător, şi unele-şi altele, care au putut fi răsplătite prin aceste slujbe nu mai merg la munci, ci sunt achitate la această a treia judecată, numai acelea Ia care nu li s-au făcut parastase cu Liturghii şi milostenii suficiente, sunt trimise la munci, dar cu toate că sunt la munci, dar la alte munci mai uşoare, care au fost răscumpărate pe jumătate de povara păcatelor, iar altele pentru care nu s-au făcut toate rânduielile cum trebuiau, sau unele din ele au fost întinate şi nu au putut ajunge la suflet, ca să-1 ajute la timp pentru a-1 răsplăti şi a-1 ajuta să scape de munci şi apucă şi intra în muncile iadului. Dar facându-se de către rudenii slujbe în continuare ani de-a rândul, acel înger, care 1-a avut în viaţă şi care şi după moarte ţine socoteală de acel suflet, care 1-a avut şi încă-I are în primire, scrie toate acestea ce s-au făcut de rudenii şi se fac şi când s-au răsplătit toate păcatele, acel înger merge la Dumnezeu, tocmai ca un avocat în faţa Judecătorului şi zice; Iată, Doamne, sufletul ce-1 am reprimire,11 s-au mai făcut cutare slujbe şi milostenii, prin care s-a răsplătit pedeapsa şi acum Dreptul Judecător porunceşte şi-1 scoate, şi-I mută în partea celor repausaţi şi fericiţi, căci, încă şi acum mai poartă grijă de el îngerul, îi aduce prinoasele trimise de cei vii. Şi numai acele suflete ce nu li s-au făcut multe slujbe cu prinoase suficiente câte sunt necesare pentru a fi scoase, acelea rămân să muncească până la sfârşitul veacului, la judecata cea de apoi. Dar şi atunci, la acea judecată de apoi, care este a patra judecată a tuturor sufletelor, o mare parte din popor se eliberează din munci, adică, cărora li s-au mai făcut de cei vii "soroace suficiente pentru a-I elibera din munci, de această judecată de apoi.'Iar până la această groaznică judecată din toată istoria credinţei creştine, orice suflet mai păcătos sau mai puţin păcăto's, tot mai avjea o speranţă, că după atâţia ani sau veacuri, suferinţa se va sfârşi, adică până la această judecata de apoi din mila Domnului vor mai intra în Rai prin graţiere, la care va fi cea mai mare plângere. Această judecată se va face cum spune proorocul în Valea Iui losafat, sau asupra casei Iui losafat, care totodată se numeşte şi Valea Plângerii. La această Judecată de apoi este punctul culminant al omenirii, nu numai al omenirii celei văzute, ci şi a celei nevăzute, pentru că de aici toate se transformă: cerul, pământul, văzduhul, Raiul, Iadul şi cele două lumi, adică lumea văzută şi cea nevăzută, care sunt îngerii cei căzuţi. După această Judecată de apoi, toate vor fi transformate de către Dumnezeu Creatorul lor, nu numai omul, care se va îmbrăca în trupul lui, de odinioară,1 dar va fi totodată şi cu totul •transformat - nu va învia nimeni bătrân sau copil în forma în care a murit, nici bărbat sau femeie cum a fost în viaţa pe care a trăit-o pe pământ, ci toţi vor fi ca îngerii, toţi o formă şi o etate (vârsta de 30 de ani), căci nu va mai 114

flînsoţire sau înmulţire, ci vor fi ca îngerii cei buni şi nici îngerii cei răi nu vor fi tot aşa ca acum, vor fi şi mai fiOFOşi şi nici liberi ca acum sub conducerea voievodului lor cel izgonit din cer, căci şi acela va fi legat şi muncit, ca şi ceilalţi diavoli, căci nu vor mai .avea nici ce sluji, nici pe cine ispiti şi vor fi nimiciţi în Vecii vecilor, ca şi lumea care va rămâne condamnată pe veci, la această Judecată de apoi. . ' Această lume, care nu se va ierta, nu se va mântui la această judecată, după cum cei ce se vor mântui vor fi ca îngerii luminaţi de faţa lui Dumnezeu, ci nu de soare, care nu va mai exista, tot la fel cei ce vor rămâne osândiţi pe vecii vecilor, nu vor mai avea înfăţişarea pe care au avut-o în viaţă, ei vor fi transformaţi în aceeaşi înfăţişare ca şi diavolii, şi nu vor mai avea speranţă, că vor mai scăpa vreodată cum nădăjduiesc acum, căci acum este încă lumină, când se mai poate lucra mântuirea. Dar vine întunericul când nu se mai lucrează nimic, şi vai acelora ce vor rămâne în întuneric. Şi nu numai lumea văzută şi cea nevăzută se va transforma, căci cerul se va strânge 4 ca 6 carte de către Făcătorul său, pământul se va arde, pe oarecare adâncime va.fi si cutremurat, nivelat, spălat de către Făcătorul lui, albit mai alb decât . zăpada, pe care Făcătorul şi Creatorul va crea Raiul, unde vor locui şi se vor odihni cei ce vor fi trecuţi de partea cea dreaptă la înfricoşătoarea judecată de apoi. Pe care şi noi păcătoşii rugăm pe Domnul s-o dobândim. Amin. Acesta este drumul sufletului şi a patra Judecată este: VEŞNICIA. 28. SUFLETUL OMULUI, DUPĂ MOARTEA TRUPULUI în cartea, "Viaţa repausâţilor noştri" de losif Gheorghe, din 1899 se arată ce se petrece cu sufletul nostru. Iată ce spune cartea aceasta: "Iertarea păcatelof constituie învierea sufletului pentru o viaţă de fericire eternă" (pag. 29). Aşadar, luând de model pe Domnul nostru lisus Hristos, înviat din morţi a treia zi, se fac rugăciuni pentru repausaţi pentru ca şi ei să învieze a treia zi, pentru o viaţă veşnică şi glorioasă în însoţirea Mântuitorului. Imediat după moartea sa, sufletul omului când este pus trupul în mormânt, după ce sufletul s-a închinat Domnului, e dus prin deosebite locaşuri ale Sfinţilor pentru a privi frumuseţile RAIULUI. Această vizitare a locuinţelor cereşti de 6 zile în Rai ţine aceste 6 zile. Sufletul admiră aici şi slăveşte pe Dumnezeu, Creatorul totului, în această conternplaţie, el uită cu totul scârbele ce a avut, fiind în trup; dar cu toate acestea, dacă el este împovărat de păcate, se întristează şi-şi impută, că şi-a petrecut viaţa în negrijă şi că n-a servit pe Dumnezeu după poruncile Sale. , . . Isprăvind vizitarea Raiului, a 9-a zi, a şasea după despărţirea de trup, sufletul se urcă din nou spre Dumnezeu pentru a i se închina. Pentru aceea, Biserica are raţiune de a face a 9-a zi rugăciuni pentru morţi. Cunoscând starea sufletului repausatului a noua zi după moarte, când are loc a doua închinare, Biserica şi rudele roagă pe Dumnezeu de a pune sufletul repausatului în numărul celor 9 cete îngereşti. După a doua închinare, Domnul porunceşte, ca IADUL să fie arătat sufletului. Sufletul vede atunci suferinţele păcătoşilor; el aude plângerile, gemetele şi scrâşriirea dinţilor, în timp de 30 de zile sufletul vizitează toate părţile 1)5

Iadului şi tremură ca să nu fie condamnat de a locui acolo, veşnic. In sfârşit a 40-a zi după despărţirea de corp se urcă pentru a treia oară ca să se închine Creatorului. Şi atunci a 40-a zi după moatfe Judecătorul etern hotărăşte locuinţa ce I se cuvine sufletului, după faptele sale şi după viaţa pământească. Astfel, judecata particulară a sufletului are loc la 40 de zile după moarte şi iată pentru ce Biserica se roagă pentru morţi a 40-a zi de la moarte. Deci ziua a 40-a după moarte este ziiia decisivă pentru soarta sufletului, numai până în ziua Judecăţii din urmă, JUDECATA GENERALĂ. Această stare a sufletului, corespunzând cu viaţa sa de pe pământ, nu este situaţiunea sa definitivă pentru veşnicie, ci este supus la schimbare. Domnul nostru lisus Hristos, a 40-a zi a înălţat natura omenească din care a binevoit a face personalitatea Sa, la gloria supremă, punând-o pe tronul Dumnezeirii Sale la dreapta Părintelui; aşadar, după dumnezeiescul Său exemplu, repausaţii, în a 40-a zi după moartea lor intră definitiv în situaţiunea ce se cuvine valorii lor morale. După exemplul Domnului, care, după ce a.terminat lucrarea mântuirii noastre prin viaţa şi moartea Sa, puse coroană la lucrarea Sa, prin înălţarea" Sa a 40-a zi după moarte, sufletele repausaţilor terminând cursul existenţei lor pământeşti, primesc a 40-a zi pedeapsă sau recompensă după faptele lor" (Până aici din "Viaţa repausaţilor noştri", pag.29-30). Sufletul nostru, când a ieşit din trup, atunci când moare trupul, vin atâţia draci câte păcate a făcut omul şi atâţia îngeri buni câte fapte bune a făcut omul în lume. Şi se încaieră la luptă, care de care să pună mâna pe suflet, sfintele puteri sau duhurile rele. Trebuie să se grăbească preotul să-1 Spovedească şi împărtăşească pe om mâi înainte de moarte, căci foarte rar este cazul când cei de pe patul de moarte pot să mai vorbească, căci li se leagă limba, de aceea este bine să fie Spovedit şi împărtăşit mai înainte de moarte. Vai câtă frică şi cât cutremur suferă sufletul în vremea mortii, după Sfinţii Părinţi. Ai văzut ce spune Sfânta Teodora în cartea celor 24 de" Vămi: "Când a ieşit sufletul din trup atâta usturime şi durere are, cum ai băga un om gol cu prelea goală, cum 1-a făcut mama lui* într-un foc de jăratec plin, vai câte dureri are omul acela. A venit întâi moartea cu un ciocănel, mi-a dezbătut unghiile de la mâini şi de la picioare şi atunci sufletul s-a retras de la unghii de la picioare şi de la mâini. Sufletul se retrage de la margini, de la periferii în cele două părţi, în inimă şi în Minte". Spune Sf. Vasile cel Mare, că la toate zidirile, inima se zideşte mai întâi, ori animal, ori pasăre, ori om, orice ar fia căci inima este centrul puterilor fireşti-şi mai presus de fire şi a celor afară de fire (a sufletului). Inima se zideşte întâi în om, şi la trei zile după zămislire inima ia forma ei, la nouă zile, în jurul inimii se formează trupul şi la 40 de zile copilul are forma întreagă. După cum s-a format omul, aşa şi putrezeşte, inima este ultima care va putrezi la om! Imediat după moarte, îi spune îngerul., omului, toată viaţa lui, îi spune ziua naşterii, a căsătoriei şi ziua morţii. Asta-I ziua întâi după moarte, în ziua a 2-a se întâmplă un lucru şi mai înfricoşat: trebuie să ştim că atunci când sufletul nostru iese din trup, el merge mai departe ca fulgerul, cum zice proorocul: "Alerga-vor, Doamne, în grabă mai repede decât razele fulgerului, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine". Să nu-mi spui mie că ai fost cosmonaut la aviaţie, Ia arme strategice la navele cosmice, că o să zici unde o să mă 116

ducă pe mine îngerul, eu într-o zi am înconjurat pământul? Cu nava cosmică? Ai înconjurat pământul care are circumferinţa de 360QO km, iar sufletul cât ai clipi din ochi înconjoară pământul de 3 ori. Cu limba zic: New York, Moscova, Sihăstria, cu limba am zăbăvit, dar cu gândul am şi fost deja acolo. Aşa de repede merge sufletul, că este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, merge mai repede ca gândul. Şi, deci, n-ar avea ce face o zi, ziua a doua, ca să-i-arate îngerul tot ce a făcut rău sau bine pe pământ. Iţi arată: Uite aici ai fost la Biserică, aici ai plâns, aici ai îmbrăcat pe un om gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin, aici ai dat sfat bun - toate-s scrise! Noi avem DOI SECRETARI mari, doi contabili, unul pe umărul drept de la ceata Stăpâniilor din ceruri, iar altul pe umărul stâng, un drac rău, după Mărturisirea Ortodoxă. Cel de pe umărul stâng a scris ce ai gândit rău^ te-ai îmbătat, ai curvit, când ai făcut acestea, acest diavol merge ca fulgerul la Vama beţiei şi la a curyiei şi scrie acolo, câte pahare ai băut, cu cine ai curvit, atâţia lăutari au fost, atâţia au jucat, iar dracii Vămilor le şi scriu acestea toate. De ai furat aleargă dracul la Vama furtişagului şi zice: Scrie mă: Cutare, fiul lui cutare din satul cutare a furat fasole, bostani porumb, faină'din hambar, haine, mâncare şi când ajungi la Vămi îţi zic: oare de unde ştiu dracii acestea? Dracul de pe umărul stâng s-a dus şi a spus celor de la Vămi: A vorbit de rău,' a clevetit, a curvit, a minţit, merge dracul acesta la fiecare Vamă şi spune tot ce a făcut: Ai fumat, te-ai îmbătat, toate relele din viaţa aceasta le scriu ei. Te minunezi când ajungi la Vămi de unde le ştiu dracii,, ştiu ce aUacut, ce ai gândit şi ce ai vorbit, nu le ştim noi, dar le ştiu ei. De aceea, v-arn spus, că cea mai mare armă împotriva Vămilor este: Când ai văzut că a slăbit tatăl, sau mama, sau altcineva, du-te repede la preot şi-I spione: Vino repede şi o Spovedeşte şi împărtăşeşte pe mama şi o slobozeşte, dar după carte. Preotul la Spovedanie întreabă tot ce ai făcut, ia când a rostit dezlegarea: "Cu puterea ce-mi este dată t»iert şi te dezleg!" se şterg omului toate faptele cele rele, şi când ajunge sufletul la vămi vede că I s-au şters toate faptele cele rele. Duhul Sfânt le şterge pe cele rele prin Spovedanie. Dacă sufletul s^a Spovedit curat, I se şte/g păcatele. Dar, dacă n-a făcut canonul? II dau în iad pe suflet după cele 40 de zile de la moarte şi canonul îl face în iad şi Biserica îl scoate de acolo fiind sub legea Bisericii. Dar de are păcate de moarte nemărturisite, nu-1 mai scoate din Iad nici Biserica, însă pe . cel Spovedit de toate îl scoate din iad Biserica cu rugăciunile sale. Deci, în ziua a doua îi arată îngerul sufletului tot ce a făcut pe pământ, în ziua a 3-a trece sufletul la înfricoşatele Vămi ale văzduhului, în ziua aceasta este mare cutremur şi înfricoşare. I se,dau 6 îngeri cu cel de la botez fiind acum 7 îngeri, căci acum îi ies înainte milioane de draci, la fiecare Vamă îl întreabă ciracii de minciună, de lăcomie, curvie,"beţie, lenevie, furt, ucidere. Acum i-au ieşit înainte toţi dracii şi-i arată toate relele din viaţa omului. Ce zice Proorocul: "pentru ce mă tem în ziua aceea, tară numai că fărădelegea călcâiului meu mă va însoţi" (psalm), atunci ne înconjoară tot ce am făcut noi. Cine nu-i Spovedit, vai şi amar, pune la cântar dracul tot păcatul. De ce facem noi parastas la 3 zile după mort? Fiindcă a 3-a zi a înviat Hristos şi sufletul acesta, care şi-a luat zborul a crezut înHristos şi a treia zi Biserica mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi prin apă şi prin Duh, se roagă la Capul ei în ceruri, iată un fiu al Tău, care s-a botezat în 117

numele Sfintei Treimi, azi trece drumul cel mai înfricoşat, acum I se cântăresc toate, ai milă de el ca să poată trece spre Tine prin Vămi" Dar numai îl cântăreşte, că nu-1 pot opri pe suflet. Sufletul fiind înţelept vede unde a cântărit mai greu Vama 2, 3, 10/13 şi se roagă de îngeri: Doamne, mi-am pierdut sufletul, iar îngerul îi zice: "Nu te teme, frate suflete!" iar dracii, ca leii de foc se reped să ia sufletul^ dar sufletul se bagă sub aripile îngerului păzitor, văietându-se: "Vai de mine!'* iar îngerul îi zice: "Nu te teme, frate suflete, eşti cu noi, cu îngerii acum, noi suntem garda lui Dumnezeu, ca să te trecem prin Vămile înfricoşatei" Zic îngerii: "Doamne fereşte când. te vei despărţi de noi, la 40 de zile, atunci să nu cazi cumva în mâinile lor". Acum a 3-a zi ajunge sufletul la Scaunul Sfintei Treimi şi ce vede acolo? Vede pe Dumnezeu. Ajunge într-o lumină negrăită şi fără de margini, unde aude cântând Heruvimii şi Serafimii, de unde iese o mireasmă a Duhului Sfanţ şi este dus de nişte nori de aur spre răsărit la o Lumină neapropiată, de unde numai aude un glas zicând aşa: "Duceţi sufletul acesta 6 zile în Rai" şi îngerii îl iau pe suflet, căci şi Raiul şi tronul lui Dumnezeu sunt la Răsărit. Ce zice Scriptura: "Şi a sădit Dumnezeu Rai în Eden!" şi Psaltirea: "Dumnezeu care S-a suit peste cerurile^cerurilor spreRlsărit". Şi Tronul Dumnezeirii şi Raiul sunt tot spre Răsărit, îl iau'acum îngerii Domnului şi-1 duc pe suflet prin grădinile Raiului fiind însoţit sufletul de către ei. Când aj unge sufletul în Rai nu-şi mai aduce aminte că a fost pe pământ, acolo nu mai poate omul să cugete şi să stea pe gând, acolo o floare din Rai este mai scumpădecât toate comorile lumii acesteia, aceea nu se mai veştejeşte, vede ceea ce Apostolul Pavel spunea: "Ceea ce urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit, acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Când merge prin rai v-aş spune de comorile drepţilor, dar este prea mult: Aici în Rai are sufletul o bucurie foarte mare, că se întâlneşte cu neamurile lui cele din lume, care au ajuns acolo în Rai. Când a intrat sufletul în Rai îi ies înainte neamurile toate cu coroane de aur pe cap şi le spune pe nume fiecare al cui este, să ştii că noi suntem străbunicii tăi? noi ne-am născut pe pământ cu 500 de ani înaintea ta, cu 700, cu l .000 de ani. Mare bucurie are sufletul, când îşi vede neamurile aici în rai. Ei au aici palate de aur şi de argint, de ametist şi de berii, care nu se pot spune. Zic neamurile către suflet: Noi pentru puţin am luat această fericire, iar ei se roagă către Dumnezeu zicându-I sunetului: De va rândui Dumnezeu să câştigi milă de la El o să vii aici la noi. Asta-I una din bucuriile pe care le află sufletul în Rai! " -( • A 9-a zi iar se închină sufletul înaintea Sfintei Treimi şi apoi este dus (în Iad unde aude şi vede în suferinţă toate neamurile şi se miră acele neamuri ale lui că a ajuns şi acest suflet acolo în suferinţă. Şi-i zic neamurile: Măi nepoate, măi frate, noi ne muncim aici de 500 de ani, de 700 de ani, de 1000 de ani, însă tu, de vei afla îndrăzneală la 40 de zile la Tronul Sfintei Treimi, rbagă-te şi pentru noi, neamurile tale cele din Iad. De aici pleacă sufletul din nou la Tronul Sfintei Treimi, după ce făcuse în Iad 30 de zile şi acum a 40-a zi mare este clipa hotărârii din ziua aceasta! De a făcut rele sufletul se roagă de îngeri: "îngerii lui Dumnezeu nu mă lăsaţi!" iar îngerii îi zic: "Dacă n-ai ascultat de noi în viaţă, noi acum nu mai avem nici o putere!" De ai făcut bine în viaţă mare este ziua aceasta, căci te aşteaptă fericirea Raiului pe vecii vecilor, petrecerea cuHristos îii 118

ceruri. De a făcut rele, sufletul se prinde cu mâinile de aripile îngerului şi strigă plângând: "îngerul lui Dumnezeu nu mă lăsa!", dar zadarnic o face aceasta căci hotărârea Judecătorului este dată: "Luaţi-1 pe acest suflet şi-l duceţi în Iad" zice lisus Hristos. Iar de a făcut bine, zice Mântuitorul: "Luaţi acest suflet şi-l duceţi în Rai!" Zice Sf. loan Gură de Aur: Decât sa auzi glasul: "Blestematule, du-te de aici!" mai bine să nu te fi născut niciodată!" Pentru aceasta se fac la 40 de zile Parastase, iar de la moartea omului se fac 40 de Liturghii pentru cel mort. 29. DESPRE FRUMUSEŢILE RAIULUI (Păr. Cleopa 22.VII.1988) Ce este Raiul? Raiul este un toc de desfătare, unde văzându-L pe Dumnezeu, aşa cum este El, faţă către faţă şi iubindu-L în mod desăvârşit^sufletul se bucură de o fericire veşnică. "Paradis" sau "Rai" înseamnă un loc foarte plăcut, fie grădină, fie un loc cu pomi, fie o pădure. Grădina plăcută, unde 1-a pus Dumnezeu pe om, după ce 1-a creat, a fost numită în mod deosebit PARADISUL TERESTRU sau Raiul pământesc. Se mai înţelege prin Rai, locul unde drepţii îl aşteptau să vină pe Hristos. Tâlharului celui bun Dismas i-a zis lisus pe Cruce: "Astăzi vei fi cu Mine în Rai!" (Le. 23, 43). în Rai, adică în sânul lui Avraam. în sfârşit, "Rai" înseamnă locul unde sfinţii, cei aleşi, cei rânduiţi se bucură cu Dumnezeu de viaţa veşnică, căci zice Sf. Apostol Pavel: "Că a fost răpit în Rai la al 3-lea cer" (II Cor. 12,2). Raiul sau cerul este un loc de desfătări, adică un loc unde se află mulţimea tuturor bunătăţilor, fără de nici un amestec al răului, un loc de'dorinţe fără încetare şi din cele mai vii, unde se gustă din plin cele mai dulci bucurii, un loc de unde este alungat pentru totdeauna ceea ce ar putea cauz"a cea mai mică greutate, cel mai mic necaz, cea mai uşoară nelinişte, un loc în sfârşit unde se bucură de o fericire cât de mare "pe care ochiul nu-le-a văzut, urechea nu le-aauzit şi la inima omului nu sau suit" (I-Cor. 2,9). - , , Ceea ce face mulţimea bucuriei celor aleşi în Rai este vederea lui Dumnezeu faţă către faţă (I. Cor. 13, 12). întăriţi prin lumina slavei şi în stgre de a suporta strălucirile Fiinţei divine ei contemplă adorabila Treime. Ei o cunosc, precum sunt şi ei cunoscuţi, se satură în viaţa veşnică cu această cunoaştere desăvârşită'a Tatălui şi a Fiului şi a Sfanţului Duh. Sfinţii în cer îl posedă pe Dumnezeu, precum sunt şi ei ai Lui. Această posedare a lui Dumnezeu este însoţită de bucuria cea mai perfectă, ei se odihnesc cu desfătarea în El, sunt fericiţi de fericirea Lui şi din torentul propriei sale voluptăţi ei sunt îmbătaţi (Apoc. 19,7-19). Astfel, vederea lui Dumnezeu face să dispară întunecimea, posedarea pune capăt lipsei şi depărtării, şi bucuria nu mai lasă loc celei mai mici nelinişti nici celei mai mici tulburări. Fericirea sfinţilor nu este la toţi la fel, ci după osteneala fiecăruia: "Fiecare îşi va lua răsplata după osteneala sa" (I Cor. 3, 8). "în casa Tatălui Meu mai multe lăcaşuri sunt"(Ioari 14, 2( adică, sunt mai strălucite unele decât altele. Sfinţii în cer sunt încoronaţi şi fiecare are o cunună particulară primită de la Dumnezeu, dar fiecare coroană este cu o aureolă, un nimb. Cununa aceasta este de slavă, numită cunună de aur. Aureola aceasta este o podoabă a sufletului, însă ea trebuie să 119

strălucească într-o zi şi asupra trupului, aceasta poate fi o lumină strălucitoare pusă deasupra capului celui fericit în formă de cunună plină. Zice Sf. loan Gură de Aur, In Omilia VI la Evrei: "Ridicaţi-vă voi mai presus de tot ceea ce vă apare înaintea ochilor voştri, şi de acolo mai presus de acest acoperiş al cerului, treceţi prin mijlocul îngerilor şi al arhanghelilor şi al duhurilorcereşti aproape de Tronul lui Dumnezeu însuşi, în palatele pe care le locuieşte El; chiar acolo se găsesc adevăratele cununi în cer. închipuiţi-vă fericirea în care petrecea Adam înainte de a cădea în păcat, în grădina plăcerilor sale şi ziceţi-vă că este cu mult prea departe cerul de pământ". Sfinţii în cer participă la natura divină într-un chip real. Căci, ale căror suflete merg în Rai, imediat după moartea lor sunt aceia care-s morţi în starea de har (Spovedanie, împărtăşanie, fapte bune) au împlinit dreptatea divină (Canonul) pentru pedepsele temporale datorate păcatelor făcute de ei. Pentru a merge în rai imediat după moarte, trebuie 3 condiţii: A muri'în stare de har, a fi rară păcat de moarte, Spovedit, împărtăşit; A nu avea pe conştiinţă nici un păcat; , A face canonul pentru păcate după Pravila Bisericii, dreptatea divină cere aceasta. In Rai, cei ce vor fi vrednici vor petrece împreună cu cetele îngereşti, în a lăuda pe Dumnezeu şi a se bucura de slava cea cerească în vecii vecilor. Despre Rai sunt multe predici la Sfinţi, noi însă o să vorbim despre una pe care mi se pare că o veţi înţelege mai bine. împăratul Romano al Constantinopolului avea un frate cu numele Cosma. Acest Cosma văzând că lumea asta-i trecătoare şi înşelătoare şi împărăţiile lumii acestuia sunt numai nişte aburi trecători, i-a spus fratelui său împăratului aşa: "Măi frate, eu nu mă mai căsătoresc, dau toată averea la săraci şi la Biserică şi mă duc la mănăstire şi mă fac călugăr!" Fratele lui, împăratul, a plâns după el, că era un frate bun, cuminte, erau fraţi de o mamă. împăratul i-a zis: Măi frate, fa fapte bune în lume cât de multe, dar numai nu te duce la mănăstire, că-mi pare rău de tine, zicea împăratul aşa, că numai pe acela îl avea, surori mai avea, dar fraţi nu. I-a zis Cosma: Măi frate, unde-i tatăl nostru Vasile Macedon al Constantiriopopului? Unde-i buniculnostru împăraftil? Unde-i străbunicul? Vezi şi'tu mâine pleci! I-a zis Romano: Dacă plec îţi Tas ţie, măi, împărăţia. Cosma i-a zis: Eu n-am nevoie de împărăţia cea din această lume, eu am nevoie de împărăţia cea din veacul veacului, care n-are sfârşit şi vreau să slujesc lui Hţistos, Prea Sfintei Treimi şi Maicii Domnului, ca să mă învrednicească de acea împărăţie nu de asta, care azi este şi mâine nu mai este. Şi nu 1-a putut convinge, ca să nu se facă călugăr. Fratele lui, Romano şi împărăteasa, cu lacrimi în ochi nu 1-au putut convinge, el avea hotărâre neîndoielnică să slujească lui Hristos şi nu împărăţiei de acestea de aici, ci împărăţiei celei fără de sfârşit în veacul viitor. Era foarte bogat, dacă era frate de împărat. El ce a făcut? A început a vinde casele lui, tot ce a avut şi a dat totul la săraci. Intr-o noapte, după ce a dat totul la săraci, nici n-a ştiut fratele lui împăratul când Cosma a plecat. Unde s-a dus? Care aţi fost la Roma aţi văzut că Roma este pe 7 coline şi trece, şi râul Tibru prin mijlocul ei. Tot aşa este şi Constantinopolul e pe 7 munţi şi aceşti munţi sunt cu păduri, iar acolo în munţi era o mănăstire, care se chema "La 120

apa Samgarului". La acea'mânăstire trăiau 120 de călugări buni, cu viaţă sfântă: El auzind de ei s-a dus a bătut la poarta mănăstirii şi 1-au primit călugării, nici n-a spus că este fratele împăratului. Am venit, măi fraţilor a zis el - dacă mi-a ajuta Dumnezeu să slujesc în mănăstirea asta şi să mă fac călugăr, că vreau cât îmi mai dă Dumnezeu zile să fiu în slujba Lui, nu-mi trebuie căsătorie, nu-mi trebuie avere, nu-mi trebuie dregătorie, nu-mi trebuie împărăţie, că acestea-s numai umbre. L-au primit ca pe orice frate şi când te primeşte întâi, în mănăstire îţi dă un duhovnic bun, care te Spovedeşte să vadă cine eşti şi care te încearcă. Şi 1-au pus pe Cosma la ascultări grele, la bucătărie, la oi, la grădină, la tot ce era mai greu. El însă slujea cu mare sfinţenie. Fraţii, vorbind cu călugării au văzut că Gosma este foarte înţelept, că el n-a spus la nimeni că este fratele împăratului. Şi a stat în mănăstirea aceea cu atâta ascultare şi dragoste, vreme de 6 ani şi 1-au călugărit, dar i-au lăsat numele Cosma, pe care-1 avea mai înainte. Ziceau toţi în mănăstire: Măi suntem de atâta vreme aici, dar ca părintele Cosma om blând, ascultător şi smerit n-am mai văzut. El este întâi în Biserică şi peste tot şi n-auzi din gura lui decât atât: "Blagosloviţi şi mă ; iertaţi!" • Toţi au avut evlavie la viaţa tui, dar s-a întâmplat că a murit stareţul mănăstirii şi atunci când s-a făcut consiliu-1 duhovnicesc, toţi au căzut de acord să-1 pună pe Cosma de stareţ. Sub el s-au înmulţit călugării la peste 300, iar mănăstirea era acum un rai. Dar Judecăţile lui Dumnezeu nimeni nu le ştie. După 7 ani de zile ca stareţ s-almbolnăvit şi într-o seară a murit. Călugării 1-au plâns foarte mult, 1-au îmbrăcat frumos şi 3 zjle s-a citit Psaltirea la capul lui. Aşa se face când moare un călugăr, dar şi la mireni e bine să se facă tot aşa. Â treia zi când să-1 înmormânteze, înainte de a-1 scoate pe mort, numai ce văd că mortul deschide ochii şi vorbeşte., dar vorbea în şoaptă şi se uita în podul casei şi vorbea nişte cuvinte neîncheiate. A stat cu ochii aţintiţi în podul casei, Vreme de 7 ceasuri, după aceea s-a uitat şi a văzut cum călugării plâng în jurul lui şi atunci a văzut şi el că a înviat. Când a înviat le-a spus aşa: "Unde sunt cele două bucăţi de pâine albă, pe care mi le-a dat părintele Avraam, şi căuta în sân?" Tot căuta mereu în sân, dar călugării au zis: Dacă este mort de 3 zile şi de 3 nopţi asta este o răpire, şi i-au zis: părinte stareţ, dumneata ştii că ai fost mort? El a zis: Ştiu fraţilor şi fiilor! Dar nu ne poţi spune nouă unde ai fost 3 zile şi 3 nopţi?,Şi le-a zis Cosma: Dacă aş avea minte de Serafim şi înţelegere de Heruvim n-aş putea spune ceea ce am văzut. Dar după puterea mea şi cât oi ţinea minte, vă voi spune. In urmă cu 3 zile, seara, când am murit eu, când aproape să mor am văzut în jurul meu o mulţime de dracj, erau şi îngeri dar puţini şi departe; şi erau fel'de fel: unii boncănau ca taurii, alţii nechezau ca şi caii, alţii grohăiau ca porcii; alţii orăcăiau ca broaştele, alţii croncăneau ca corbii, alţii fluierau ca şerpii, fiecare din ei mă înfricoşau. Ii vedeam şi pe ei şi vă vedeam şi pe voi şi când vă vedeam pe voi nu mă temeam de ei, îs călugări aici ce au să-mi facă? Dar de la o vreme pe voi nu v-am mai văzut şi au îndrăznit de m-au luat, unii mă împungeau, unii mă duceau, unii turnau peste mine borâturi, alţii fluierau la urechea mea şi-mi spuneau: "Nu te-ai mântuit, ai fost frate de împărat, ai trăit bine în lume, n-ai făcut pocăinţă destulă!" 121

Eu în viaţa mea - zice Cosma - am avut mare evlavie la Maica Domnului 'şi la doi Apostoli în mod deosebit, la Andrei şi la loan Evanghelistul. -Şi m^â dus ceata aceasta de draci, care era foarte urâtă, până la o râpă mare, ce era foarte adâncă. Eu când eram în lume aveam la mine în casă Icoana Maicii Domnului şi a celor doi apostoli. Aici în fundul acestei râpe se auzea clocotind foc în loc de apă şi se auzeau mii de ţipete. Fântâna aceasta nu era lată putea un bărbat voinic să zvârle cu o piatră până dincolo de ea, dar adâncimea ei se spunea că era până la Avison, adică până la Iad. Şi s-a făcut peste prăpastia aceasta o punte numai de 2 degete şi au zis dracii: Din două una ai să faci, sau te sui pe punte, sau te dăm aici în focul acesta care clocoteşte. Şi a zis Cosma: Şi una şi alta îmi era mare spaimă şi nu puteam să le fac. Când am văzut că mă îmbrâncesc în prăpastie am strigat odată tare: "Maica Domnului, nu mă lăsa!" Şi deodată a apărutMaica Domnului pe un nor alb, cu Mântuitorul ca fulgerul şi au apărut Andrei Apostolul bătrân în veşminte de aur şi cu loan Evanghelistul, iar când a venit Maica Domnului nu s-a mai văzut nici un drac, zice Maica Domnului către cei 2 Apostoli: "Andreie şi Ioane, luaţi sufletul acesta, că mi-a slujit mie şi a avut evlavie mare la mine şi m-am rugat la Mântuitorul Hristos să-1 ducă până la Raiul desfătării, cel mai frumos Rai, care există în ceruri, luaţi-1 şi duceţi-1 până acolo!" şi Maica-Domnului a dispărut! Andrei Apostolul şi cu loan Evanghelistul au venit la mine şi mi-au zis: Frate Cosma, nu te teme, că am văzut câtă răutate au, hai cu noi, sui pe puntea asta. Şi Apostolii mergeau prin. văzduh şi când am trecut pe punte dincolo am văzut un uriaş, care ajungea până la nori, groaznic, din gura lui ieşea pară de foc, coada de sute de metri în jos, era cu blană ca ursul, pielea îi era ca cerneala, un picior ca de raţă, unul ca de cămilă, 4 perechi de coarne şi când 1-a văzut acest arap, ţinea o mână deasupra acestei prăpăstii şi aceea era umflată, cât un butoi şi una o avea strânsă lângă el. Când ne-a văzut pe noi, numai s-a dat în lături şi a clătinat din cap puţin. Şi am întrebat pe Apostoli •: Sfinţilor Apostoli Andrei şi loan, cine ăi aista, care este aşa de groaznic de care n-am mai văzut şi nu mai pot să văd? Ei au zis: "Ai auzit de domnul puterilor văzduhului, Satana?" El este! Dar de ce are mâna atâta de umflată, cea pe care o ţine deasupra prăpastiei, unde se auzeau mii şi milioane de glasuri? Ştii de ce-î umflată mâna aceea, de cât ia de pe punte şi aruncă aici în prăpastie, aici unde clocoteşte focul, asta-i gura Iadului! El scoate de pe punte pe cei ce nu-s pregătiţi şi cu dreapta îi aruncă de pe punte. Au zis cei doi Apostoli: "Nu te teme de el, că noi suntem trimişi de Mântuitorul şi de Maica Domnului şi ai să mergi cu noi!" Ne-am depărtat de la domnul puterilor văzduhului şi am ajuns într-o câmpie care nu mai avea margini,- erau miliarde de feluri de flori, florile aşa erau, mai sus de genunchi, se vedeau livezi foarte frumoase şi cântau păsări. Se vedeau pe deasupra acelor flori de vreo 30-40 cm nişte cârduri de copii de aur, copilaşii cu aripi de aur străluceau ca soarele şi mergeau grupuri, grupuri către răsărit şi cântau aşa: "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui!" Când am văzut atâtea mii de copilaşi de aceia şi noi mergeam aşa de repede cât ai clipi din ochi, cât ar merge un om 500 de ani pe pământ, şi mergând am văzut în mijlocul acelei câmpii un bătrân cu barba albă, cu faţa 122

ca soarele, cu ochii ca lumina, şi am întrebat: Sfinte Apostole Ioane, cine este acesta? Acela-i patriarhul Avraam a zis loan. Ai auzit la Biserică; "în sânul lui Avraam să-i odihnească!" Aceştia care zboară şi cântă Sfanţ, Sfanţ, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot îs sufletele care au intrat în sânul lui Avraam şi aşa se vor veseli în veci. Şi trebuje să mergem şi noi pe la patriarhul Avraam si îndată am ajuns la el. Şi patriarhul Avraam a întrebat: Unde duceţi sufletul acesta? Apostolii I-au sărutat mâna lui Avraam şi Avraam I-a sărutat *pe frunte-. A z£ Sf. Andrei: Avem poruncă de1 la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-1 ducem până la Raiul desfătării. Şi Avraam a zis: Mergeţi şi Dumnezeul cerului şi al pământului să fie cu voi. Şi am plecat de la Avraam pe câmpiile acelea, care se păreau că nu mai au margini şi mergând aşa, deodată au apărut în faţa noastră nişte ziduri de aur de o frumuseţe nespusă şi nişte porţi de aur ca fulgerul, iar la porţile acelea stăteau nişte tineri foarte frumoşi şi luminaţi la faţă, încinşi cu nişte brâie ca şi curcubeul. Când am ajuns I-au întrebat aceia pe Sfinţii Apostoli: Unde duceţi sufletul acesta? Şi au zis aceia: Poruncă avem de la Mântuitorul Hristos şi de la Maica Domnului să-1 "ducem până la Raiul desfătării şi atunci porţile acelea s-au deschis singure şi ei s-au dat la o parte, că aveau săbii de aur în mână. Când am intrat dincolo de zidurile acelea, nu vă pot spune, fiilor, în veacul veacului limbă de om nu poate spune ce am văzut acolo. Erau milioane de pomi, aşa se vedeau rânduri - rânduri, erau flori cum n-am mai văzut, curgea râu de miere şi de lapte la rădăcina pomilor şi cântau păsări de care n-a mai văzut omul pe pământ; cum erau pomii rânduri, la fiecare pom era câte un cort, în cort se vedea câte un om, la vârsta de 30 de ani. Că aşa are să fie învierea, nu mai Vezi bătrâni sau copii la Judecată, vârsta de 30 de ani este vârsta învierii, a "Bărbatului desăvârşit" - Hristos! Şi în fiecare cort scaune şi mese de aur şi băuturi cereşti cum nu s-au mai văzut pe faţa Pământului şi un suflet se veselea acolo. Lângă cortul lui era un copac şi frunzele acelui copac cântau, cu florile lui. Pe o singură ramură rodeau vrea 70 de feluri de roade şi era o mireasmă şi o cântare, dar nu semăna nici pomul aista cu celălalt. Unul era frumos, altul era mai frumos şi tot aşa, mai frumos. Şi corturile, unul era de mărgăritar, altul de argint, altul de aur, altul de onix, altul de hrisolit, pietre Scumpe; şi păsările, care cântau nu semănau cele din pomul acela cu cele din pomul acesta. Culoarea aripilor lor, numai Dumnezeu o ştie cât e de frumoasă, cât de minunată era şi mă minunam foarte, nu ştiam ce să admir, corturile, pomii, păsările, florile,, nu ştiam la ce să mă mai uit. Şi am întrebat pe Sfanţul Apostol Andrei: Aici este Raiul desfătării? O, - zice el - fratele nostru Cosma, nu ştii ce vorbeşti, de-abia am ajuns la corturile drepţilor. Păsările cântau aici din Psalmi: Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului!". Altele: "Fericită este calea în care mergi suflete, că ţi-a gătit ţie Domnul loc de odihnă!". Altele: "Fericit bărbatul, care se teme d&Domnul, că întru poruncile Lui va voi foarte!" şi altele cântau tot din Psaltire. Am zis atunci: Oare poate fi ceva mai frumos decât aici? Nu ştii ce grăieşti, frate Cosma, I-au zis Apostolii. Ce este deosebire de atâta frumuseţe? Ştii ce este .aici? Ai auzit ce a spus Mântuitorul: "Să nu setulbure inima voastră, în casa Tatălui Meu mai multe lăcaşuri sunt!" Aici, cum şi-a împodobit omul, fiecare cortul lui, aşa va petrece în veci. Este un cuvânt bătrânesc: "Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi!" Altul s-a silit la post, -

'

.

'

• 123

la milostenie, la rugăciune, altul la viaţă curată, altul a răbdat scârbele*cu mulţumire, fiecare cum şi-a împodobit asta-i casa de veci şi aşa se va veseli în vecii vecilor. Mergând noi prin aceste grădini - zice - am ajuns la un râu, ca* cristalul era şi apa ca zahărul de dulce, era o mireasmă din râul acela de crini, de trandafiri şi pe malul acelui râu de flori, miliarde de feluri şi erau nişte copaci înalţi, avea câte o frunză de 2-3 m şi flori mari în ei, erau înalţi şi pe partea asta de râu şi pe cealaltă şi cântau aşa de frumos tot din psalmi şi-am auzit cântând aşa: "Fericiţi, cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele". Şi am întrebat: Domnii mei Apostoli, ce*păsări sunt acestea ce cântă tot din Psalmi? Zis ei: Frate Cosma, păsările acestea sunt pline de Duhul Sfânt şi ele nu mai cântă ce vor ele, că acestea nu mai mor ca cele de pe faţa pământul, ele trăiesc în veacul veacului şi se hrănesc cu Duhul Sfânt. Ele cântă a^a pentru că sunt păcate, care se iartă şi sunt păcate care se acopere de mila lui Dumnezeu. Şi am întrebat: care se iartă? Păcatele pe care le-a cunoscut omul in viaţa lui că sunt păcate le-a mărturisit (Spovedit) şi-a făcut canonul, le-a părăsit şi nu le-a mai făcut, acestea se iartă. Dar sunt păcatele, subţiri, cum este iubirea de sine, mila de sine, cruţarea de sine, îngâmfarea de sine, acedia, moleşeala, mândria, slava deşartă şi altele multe, pe care omul nu le-a cunoscut şi a greşit aşa nestiind, acelea se acoperă de mila lui Dumnezeu. Dacă omul are mai multe fapte bune decât rele, Dumnezeu, nu cumva pentru păcatele cele puţine să-1 dea în iad, le acoperă cu mila Sa. Au ajuns aici pentru că o parte s-au iertat prin Spovedanie prin facerea canonului, iar o parte s-au acoperit de mila luj Dumnezeu. Şi păsările acestea, fiind pline de Duhul Sfânt, ele prorocesc aici. Şi cum am trecut râul, numai odată ce s-a aplecat un copac din ceea parte de râu şi unul de la noi de aici şi aşa copaculne-a ridicat şi ne-a dus dincolo. Când am trecut râul acela am mers nu ştiu câtă vreme ca fulgerul şi am sosit la alte ziduri, nude aur curat, ci erau de pietre scumpe şi aici erau nişte porţi în chipul fulgerului şi nu mai erau tjneri la poartă, erau Serafimi cu şase aripi şi porţile străluceau mai tare ca sbareie când răsare şi nu te pufeai uita la ele. Şi a întrebat unul din Serafimi: "Unde duceţi sufletul acesta? 11 ducem la.Raiul desfătării!" S-au deschis porţile şi am intrat dincolo şi nu vă mai pot spune, am văzut munţi de aur curat, o mare de cristal şi nu se vedea acolo nici îngeri nici om, nici vreo fiinţă, nici duhuri şi am văzut un platou mare şi un palat de aur cu 12 feluri de temelii şi 12 uşi, cum spune la Apocalipsă, de mărgăritare şi înălţimea şi lungimea acestui palat era cât ai merge 500 de ani. Şi am întrebat al cui este acest palat frumos! Că nu văd aici nici înger, nici oameni, nici nimic, mi s-a spus, că acesta-i Palatul Noului Sion, cum cântă la Biserică. Acesta o să-1 dea Mântuitorul celor ,12 Apostoli după învierea cea de obşte, după sfârşitul lumii, pentru că s-au ostenit şi au predicat Evanghelia în toată lumea şi au semănat Cuvântul lui Dumnezeu. Şi am mers de acolo şi n-am Văzut nici o vietate şi era o lumină de milioane de ori mai tare'decât soarele, şi am întrebat unde-i soarele? Iar 'Apostolii mi-au zis: Tu de soare întrebi, daaici eşti pe pământul cel ticălos, unde-i valea plângerii? Aici întrebi tu de soare? Soarele este Dumn&zeu. Şi am mers aşa şi^am trecut peste o punte de aur şi am ajuns la o masă unde slujeau îngerii, îngerii slujeau bucate de acelea cereşti. Atunci când am 124

'

'

ajuns în tunelul acela n-am apucat a trece, că în tunel era lărgime de sute de kilometri şi stătea atâta lume la masă şi am zis către Apostoli: Ce este aici? Vezi că ne pofteşte şi pe noi la masă aici? Şi s-a auzitun glas: Să stea şi ăsta la masă cu noi! Şi atunci îngerii.aveau nişte scaune de aur şi l-a pus la masă şi pe Cosma şi au stat şi îngerii cu dânsul. Şi au zis Apostolii: Ia uită-te acolo Ia masă pe cine cunoşti! Şi când m-am uitat erau din Constantinopol cunoscuţi de ai mei, care muriseră, am cunoscut sute. Iar Apostolii mi-au zis: Vezi, aici este tunelul Constantinopolului, aici sunt toţi drepţii, care au murit în capitala Imperiului creştin şi le-a dat Dumnezeu locul acesta, până la Judecata de apoi şi pe urmă le dă mai mare strălucire. Vezi pe cunoscuţii, care au murit în acela, câtă strălucire au? Erau oameni care au avut frica lui Dumnezeu şi au trăit cu post şi cu rugăciune şi cu curăţie, iată, ce fericire mare au. Am stat la masă şi a venit un înger şi mi-a dat o bucăţică de pâine, cum este aurul şi un pahar cu vin, parcă era porfiră şi când am gustat, toate simţurile mi s-au îndulcit. Stând acolo se auzeau cântări frumoase şi am început şi eu a mă veseli şi numai ce am auzit un glas: Luaţi pe acesta de aici, că foarte plâng călugării după el, fiii lui duhovniceşti ,şi-l duceţi înapoi pe faţa pământului şi' să aduceţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Mănăstirea Traian. Şi m-au luat îngerii şi am zburat şi cei de la masă tot făceau cu mâinile şi îşi luau rămas bun. Când ne-am întors, nu ne-ain mai întors pe unde am mers, ci m-au dus în iad şi am văzut şapte feluri de munci. Un lac de acela de foc era de 5-6 ori cât ţara noastră. UnuUra plin de şerpi, unul cu smoală, unul cu viermi neadormiţi, unul cu gheaţă, unul cu foc nestins, unde se auzeau fel de fel de ţipete. Am trecut acele 7 iezere de munci, că dacă s-ar fi pus alăturea nu încăpeau pe faţa pământului. Şi am auzit: Acestea sunt 7 iezere de munci unde se muncesc păcătoşii cu 7 feluri de pedepse, cum spune în cartea Uşa Pocăinţei, că sunt 9. feluri de. pedepse. « , După aceea am zburat şi am ajuns din nou la locul unde erau copiii cu aripi de aur, care^cântâu: "Sfanţ, Sfânt, Stant'Domnul Savaot..." şi iar 1-am văzut pe acela, care-I zice Avraam şi au zis Apostolii: Trebuie să mergem să ne închinăm iar la patriarhul Avraam. Ne-am dus la Avraam şi ne-a întrebat el: Oare jinde aţi dus sufletul acesta? Până la tunelul Raiului! Cădeacoio am primit poruncă să~l ducem înapoi pe faţa pământului la mănăstirea lui, că foarte plâng călugării după el, fiii lui duhovniceşti, îl ducem acum că este porunca lui Dumnezeu şi, are să mai trăiască încă 30 de ani pe pământ. Când au zis aşa, a zis Avraam: Dacă se duce pe pământ să-i dau şi eu ceya. Şi mi-a dat trei bucăţi de pâine albă curată şi un pahar de aur, cu vin foarte mirositor, foarte bun şi-când am gustat bucăţica aceea de pâine mi-a zis Avraam: Mănânc-o toată şi bea vinul acesta şi am băut paharul acesta şi nu vă pot spune ce veselie duhovnicească mi-a adus băutura aceea. Da, zice el, 3 bucăţi de pâine mi-a dat şi una am mâncat-o cu vinul şi două le-am pus în sân, acestea le căutam zicând: Unde'sunt cele 2 bucăţi de pâine pe care mi le-a dat Avraam? Acestea le căutam, fiilor, în sân la mine. Dar de ce ai stat cu ochii stâipiţi în pod 7 ceasuri? Cu cine vorbeai? Vorbeam cu Andrei şi cu loan Evanghelistul. Pe urmă, ei şi-au luat rămas bun şi mi-au zis: Te vom ajuta când ai să vii de tot la"noi. Şi zice acum Cosma: Dar, ia duceţi-vă la Mănăstirea Traian - că erau doar 3 km - să vedeţi ce face monahul Atanasie? Când s-au dus călugării '

-

"

-

.

125

acolo, tocmai îl scoteauvpe năsălie din chilie. Murise apela. Şi a spus Cosma,. că s-a dus acela să se veselească în locul lui, după cum I s-a spus. Şi atunci mănăstirea Traian a trecut sub conducerea celei de la "Apa Samgarului", s-a făcut o singură mănăstire. A mai trăit 30 de ani Cosma şi cu 40 de zile înainte de moarte I s-au arătat Apostolii Andrei şi loan şi I-au zis: "Frate Cosma, de acum mergi cu noi la Raiul Desfătării". Dar el a zis: N-a fost acolo Raiul Desfătării unde m-ati dus atunci? încă mai avem de trecut 7 feluri de Raiuri până să ajungem la Raiul desfătării, dacă aveam să te ducem, dar acum mergi, că aşa-I porunca Mântuitorului să te duci acolo. La 40 de zile s-a Spovedit şi împărtăşit şi-a luat rămas bun de la tot soborul şi s-a luminat faţa lui ca soarele şi s-a dus acolo unde au vrut să-1 duca dintâi. Aceasta este vedenia Sfântului Cosma fratele împăratului Romano. După ce a mai păstorit 30 de ani cele 2 mănăstiri s-a dus acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Pentru a ajunge la Rai, fiecare să facă bine cât .poate, că n-au toţi apelaşi putere şi aceeaşi pricepere, nici aceeaşi răspundere, dar toţi au câte Un talant, nu-i unul fără talant, unuia I-a dat Dumnezeu unul, la altul 2, la altul 3, fiecare să înmulţească talantul lui. Uite cum este: Să vă închinaţi lui Dumnezeu, seara şi dimineaţa, să aveţi rugăciunea cu voi. Să veniţi la Spovedanie, să faceţi Canonul pentru păcate. Şide veţi petrece aşa, crescând copiii în frica lui Dumnezeu^rugându-vă, ţinând cele 4 posturi, mergând la Biserică, făcând milostenie după puterea voastră, veţi ajunge acolo. Că cele ce nu putem noi să le completăm le completează mila lui Dumnezeu: Că de am face noi orice, să trăim şi 1000 de ani pe pământ, nu putem să facem cât suntem datori lui Dumnezeu. Dar să facem după puterea noastră şi cele ce nu le putem noi le completează mila şi îndurarea lui Dumnezeu, care ştie adâncul neputinţei şial neştiinţei noastre. Părintele Cleopa te întâmpină cu "Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!" Aşa să fie.

30. DESPRE CHINURILE IADULUI Ce este IADUL? Iadul este Un loc groaznic, unde, fiind pentru totdeauna lipsit de vederea lui Dumnezeu,-se.suferă în foc şi chinuri veşnice. Cuvântul "Iad" sau "Infern" înseamnă în general, un loc jos, subteran, ascuns de vederea oamenilor. Cărţile sfinte dau numele de Iad, locului, unde erau ţinute sufletele drepţilor, morţi înainte de venirea lui lisus Hristos, şi în care a coborât lisus Hristos acest divin Mântuitor; "Nu vei lăsa sufletul meu pentru totdeauna în Iad" (Ps. 15, 10), adică la limbi, însă, prin Iad, se înţelege locul unde cei osândiţi sunt chinuiţi. Iadul este loc groaznic, loc unde sunt adunate toate chinurile, unde nu este nici ordine, nici odihnă, ci un.de domneşte groaza. veşnică, este locul tulburării şi al confuziei şi acolo nu se aud decât strigăte, gemete, groază şi deznădejde..Iadul este numit de Sf. Scriptură pe atâta: Fântâna adâncului (Apoc. 9,1) din cauza adâncimii celei groaznice; pe atâta, locul mâniei lui Dumnezeu (Apoc. 14,19), pe atâta, foc arzând, cuptor, pe atâta cuptor de foc (Mt. 13,42). Osândiţii ce se muncesc aici sunt depărtaţi, cufundaţi şi blestemaţi. Tăiat de la Dumnezeu, osândit, vine de la cuvântul latin "damnum", care vrea să zică "pierduţi" şi li se aplică nefericiţilor, care 'sunt în iad, căci, ei l-au pierdut pe Dumnezeu pentru veşnicie. 126

' Credinţa ne învaţă, că este un Iad: "Calea păcătoşilor se zice în Ecleziast este împodobită şi unită cu pietre, însă ea se duce în Iad "(Eclesiast)". "Muri bogatul şi el a avut iadul de aşternut" (Le. 16, 22). Raţiunea demonstrează că este un iad. Este Dumnezeu, este un iad. Iadul este urmare logică a existenţei lui Dumnezeu. Dumnezeu este drept şi nici o crimă nu trebuie să rămână nepedepsită". "Dacă nu există iad - zice Sf. Iustin - nu există nici Dumnezeu; sau mai bine zis dacă el este unul, este indiferent asupra binelui şi al răului. Nu există deci, nici viciu, nici virtute şi deci în zadar şi pe nedrept legiuitorii au dat pedepse împotriva călcărilor legilor. Căci dacă n-ar fi nedrepţi, şeful legiuitorilor după ce ar mai fi, el care nu porunceşte nimic, decât prin suprema sa înţelepciune". Oare, păgânii credeau în existenţa Iadului? Da. Zice Sf. loan Gură de Aur: "Trebuie să citănt, că existenţa unui iad ar fi un adevăr destul de necontestat, pentru că s-a făcut simţită chiar în mijlocul întunecimii păgânilor. Străbaţi cărţile poeţilor, ale filosofilor, şi oratorilor păgâni peste tot îi veţi auzi vorbind de un loc de răsplăţi pentru suflete virtuoase şi de un loc de chinuri pentru cei răi, după moarte. Ei ne vorbesc de fluvii infernale, ale unui Tartar şi diferite pedepse cu care sunt chinuiţi cei răi; de câmpurile Elizee,, unde cei ce au trăit bine gustă după viaţă plăceri curate, în sânul însoţirilor pline de râsete... Iată unde i-a condus.singurul principiu al raţiunii ş al dreptăţii naturale". Câte feluri de pedepse se suferă în iad? Două feluri: pedeapsa vederii şi pedeapsa simţurilor! în ce constă pedeapsa vederii? Pedeapsa vederii constă în aceea că, cel osândit nu-1 mai vede pe Dumnezeu niciodată. Primul chin al iadului, care 'se numeşte pedeapsa vederii este lipsa vederii lui Dumnezeu. Este o pedeapsă cruntă, cliin nesuferit, mai presus de orice ne putem noi imagina. Sufletul omului, nu este mulţumit decât atunci când îl posedă pe Dumnezeu. Dumnezeu îl respinge pe păcătos: "Du-te de la Mine, blestematule, retrage-te de la Mine!" înţelege acum ce rău este peste tine, că L-ai părăsit p,e Creatorul tău şi că te-ai revoltat împotriva .Lui" (ier. 2,19). Vezi şi Mc. 9,43. Cel mai grozav chin al vederii este a vedea în locul fericirii pe cei săraci pentru care ai avut doar dispreţ. - * în ce constă pedeapsa simţurilor? Arde într-un foc, care nu se va stinge niciodată. "Suflul gurii Domnului, asemenea unui torent Care suflă, înconjoară Valea lui Tofet" (Isaia). Valurile aprinse ale acestui fluviu de foc se năpustesc peste cei căzuţi în adâncurile lor profunde şi ridicându-se din nou din valuri de foc ele ies mugind cu groază, în ce constă acest foc din iad? "Daţi-i sufletului vinovat pe atâtea chinuri şi groază, pe cât şi-a găsit el plăceri în nedreptăţile sale" (Apoc. 18, Ţ). Focul iadului este un foc qare arde şi conservă, care consumă victimele sale fără a le distruge: un foc care comunică celor chinuiţi o viaţă nemuritoare şi le insuflă o pedeapsă conservatoare; un foc a cărui acţiune inexprimabilă repară ceea ce distruge şi lasă întreg ceea ce consumă; asemenea sării care conservă şi păstrează, carnea să nu se strice în care ea îşi introduce acidul ei pătrunzător: "Toţi vor fi - zice lisus Hristos - ca şi săraţi cu foc" (Mc. 9, 49). Cât timp vor dura chinurile iadului? Chinurile vor dura în întreaga veşnicie. "Cei răi vor merge în chinuri veşnice, iar cei drepţi la viaţă veşnică" (Mt. 127

25, 46). "mergeţi blestemaţilor, în focul cel veşnic" (Mt. 25, 41). Focul iadului - zic Sf. Părinţi - nu se stinge niciodată, fumul lui se înalţă veşnic. Cei depărtaţi de Dumnezeu trăiesc întotdeauna în mijlocul incendiilor şi flăcărilor care-i mistuie şi sunt nestinse, cel puţin dacă ar putea avea o speranţă de scăpare, dar aceasta nu este. Auzim în Apocalips: "Timp nu va mai fi" mgenil care ţine cheia adâncului va cobora